Anca Nedelcu, profesor universitar FPSE București: Această „cea mai lungă vacanță avută vreodată” va produce goluri de cunoaștere
Anca Nedelcu, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București spune într-o analiză făcută la conferința online Școala pe net. că pedagogia de pandemia s-a adăugat ca problemă unui sistem de învățământ oricum distribuit inegal în privința eficienței, creativității sau a resurselor, conform Edupedu

Anca Nedelcu este profesor universitar și prodecan la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Are un portofoliu bogat în activități specifice domeniului educațional: cadru didactic, cercetător, coordonator de program de studii masterale, manager de proiecte, consultant internațional.

În analiza făcută de ea, Anca Nedelcu punctează: „Pedagogia de pandemie a pus un mare accent pe principiul continuității învățării. Să continuam să păstrăm relația și comunitatea educațională, asta-i foarte important. Pe responsabilitate individuală și colectivă, deci fugind presiunea de sus de la inspectorat sau din alte zone, nemaifiind atât de pregnantă responsabilitatea, începe să fie din ce în ce mai conturat la nivelul fiecărei clase.”

Aceasta adăugă că este foarte important ca, mai ales în aceste momente de cumpănă, profesorul nu doar să predea, ci și să îi susțină emoțional pe elevi. Ea consideră că profesorul trebuie să alterneze metodele de predare.

Anca Nedelcu insistă în analiza ei pe ideea că profesorul a câștigat mai multă autonomie pedagogică, dar a pierdut „a pierdut comunitatea școlară dintre pereți”.

 

Articolul precedentChina susține că ar fi dezvoltat un tratament care încetinește evoluția coronavirusului, fără vaccin
Articolul următorDSP Suceava a rămas fără conducere