Raed Arafat a anunțat că piețele în spațiile închise vor fi inchise, dar magazinele, inclusiv mall-urile rămân deschise, până la ora 21.
La întrebările jurnaliștilor privind această discrepanță, secretarul de stat a spus că riscul de transmitere a virusului este mult mai mare în piețe, unde, de exemplu, nu se poate plăti cu cardul, în timp ce în magazine aplicarea regulilor este mai „controlabilă”.
„Cred că dacă intrăm în discuția asta nu plecăm astăzi de aici. Comportamentul și modul de interacțiune în piață este altfel decât în mall, în magazine, unde regulile sunt mult mai controlabile, din punct de vedere al măștii. La piețe este altfel – întotdeauna te duci cu bani cash, nu se folosește cardul, sunt alte riscuri care sunt mai mari în piață, în spațiul închis. (…) Există și partea de protecție a persoanelor care vând în piață”, a afirmat acesta.
Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului, a afirmat că în mare parte din țară piețele funcționează în spații deschise, iar activitatea acestora va acontinua.
La rândul său, Ludovic Orban spunea joi seară, la Digi 24, că se va închide și Piața Obor, care „parcă e o zonă zoster”.