În prezent, expresia „relație toxică” este folosită atât de des încât aproape că orice relație are un conflict mai mare ajunge să fie etichetată astfel. În cadrul relațiilor toxice, conexiunea și comunicarea dintre parteneri este deficitară sau lipsește, cel puțin unul dintre parteneri are un comportament dăunător sieși sau celuilalt, iar aceasta se concentrează pe nevoi, atașamente nesănătoase, șantaj, abuz, conflicte, tensiune etc.
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), un conflict sau câteva discuții în contradictoriu nu o fac să fie relație toxică, iar discuțiile în contradictoriu sunt sănătoase și, dacă sunt făcute cu cap, pot chiar să întărească mult conexiunea dintre parteneri. Totuși, specialistul afirmă că primele lucruri care ne vin în minte atunci când vorbim de probleme în relații sunt: nevoia de validare, nevoia de a fi acceptați, frica de singurătate, teama de abandon, probleme de relaționare cu părinții, atașamente nesănătoase, obsesii, fixații, adicții etc.
“Din ce am observat până acum, dincolo de orice răspuns logic care ne vine în minte tuturor, aproape în mod spontan, există o setare mult mai interesantă în spate. În spatele tuturor acelor nevoi și atașamente care ne fac să stăm în relații toxice, stă o atitudine orientată foarte greșit:
- Pornim pe ideea ca partenerul să ne placă, nu ca să aflăm dacă nouă ne place;
- Ne concentrăm să îl convingem pe celălalt de adevărul nostru, să îl convingem să ne accepte, în condițiile în care noi habar nu avem dacă ne place cu adevărat acea persoană.
- Focusul pus pe „celălalt trebuie să mă placă cu orice preț” în loc de „hai să văd dacă îmi place această persoană și dacă rezonăm” este adevărata sursă a suferinței;
- Pentru că ne concentrăm pe modalități de a ne face plăcuți, uităm de noi și de propriile noastre nevoi, vise și dorințe. Din acest motiv, ne trezim la un moment dat într-o relație care ne provoacă durere, doar pentru că ne-am neglijat pe noi înșine. Ne-am trădat pe noi, ne-am băgat într-o cutiuță de unde nu ne dăm dreptul de a alegem.
Partea din noi care ar putea face alegerea corectă a partenerului este legată de mâini și de picioare, în timp ce noi facem toate eforturile să convingem pe alții cât suntem de minunați”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
Reversul medaliei
Totuși, odată ce începem să căutăm lucrurile care să ne aducă nouă bucurie, persoane alături de care noi să simțim cum creștem, cum înflorim și ne bucurăm, suferința dispare. Iar lucrul acesta este valabil în orice domeniu al vieții noastre.
“Interviurile pentru angajare – emoțiile puternice apar la frica unei respingeri, care vin din focusul pe ce va zice cel care ne ia interviu. Interviurile pentru admitere – gândurile de genul „dacă nu o să le placă ce spun, dacă nu o să îi conving, dacă o să considere că nu am ce căuta la ei” sunt tot din focusul pe EI, în loc de EU.
Întâlnirile de afaceri sau întâlnirile romantice – dacă pornim cu gândul „oare o să mă placă”, intrăm acolo cu capul plecat și numai încredere nu inspirăm. Normal că nu iese nimic bun. Dacă focusul este pe „celălalt TREBUIE să mă placă” în loc de „MIE, în primul rând, este nevoie să îmi placă”, te vei pierde cu firea și îl/o vei face să nu te placă.
Așadar, data viitoare când ieși la întâlnire sau mergi la interviu, pornește cu curiozitate și întreabă-te: Oare MIE o să îmi placă? Vreau ca această persoană / echipă să fie parte din viața mea? Mi-ar face plăcere și aș petrece timpul cu bucurie? Răspunsul ți-l vei da singur/ă în acel moment și va fi cel mai bun pentru tine!”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
