Comisia Europeană spune în ce conditii se reiau călătoriile și turismul în Europa

Comisia prezintă astăzi, 13 mai, un pachet de orientări și recomandări pentru a ajuta statele membre să elimine treptat restricțiile de călătorie și pentru a permite întreprinderilor din domeniul turismului să își redeschidă porțile, respectând în același timp măsurile sanitare de rigoare.

Orientările Comisiei sunt menite să le ofere oamenilor șansa de a se bucura de odihna, destinderea și aerul proaspăt atât de necesare în această perioadă. De îndată ce situația pe planul sănătății o permite, oamenii ar trebui să se poată întâlni cu prietenii și cu familia, în propria țară sau în alte părți din UE, știind că s-au luat toate măsurile de siguranță și de precauție necesare.

Pachetul urmărește, de asemenea, să ajute sectorul turismului din UE să se redreseze în urma pandemiei, sprijinind întreprinderile și asigurând faptul că Europa continuă să fie destinația de top a vizitatorilor europeni și străini.

Pachetul „Turism și transport” al Comisiei include:

Pentru turiști și călători

Comisia dorește să le ofere cetățenilor posibilitatea, încrederea și siguranța de a călători din nou cu ajutorul următoarelor măsuri:

  • Restabilirea în condiții de siguranță a libertății de mișcare și eliminarea controalelor la frontierele interne::

Libera circulație și călătoriile transfrontaliere sunt esențiale pentru turism. Pe măsură ce statele membre reușesc să reducă circulația virusului, restricțiile generale legate de libera circulație ar trebui înlocuite cu măsuri mai orientate. În cazul în care o eliminare generalizată a restricțiilor nu este justificată de situația sanitară, Comisia propune o abordare etapizată și coordonată, care să înceapă prin eliminarea restricțiilor între zone sau între state membre cu situații epidemiologice suficient de similare. De asemenea, abordarea trebuie să fie flexibilă și să includă posibilitatea de a reintroduce anumite măsuri în cazul în care situația epidemiologică impune acest lucru. Statele membre ar trebui să acționeze pe baza următoarelor 3 criterii:

  • situația epidemiologică, concentrându-se în special asupra unor zone în care situația se îmbunătățește, pe baza orientărilor Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și folosind harta regională elaborată de acesta;
  • capacitatea de a aplica măsuri de izolare pe parcursul întregii călătorii, inclusiv la punctele de trecere a frontierei, împreună cu protecții și măsuri adiționale acolo unde distanțarea fizică este dificil de asigurat și
  • considerentele economice și sociale, acordând prioritate la început circulației transfrontaliere în domenii-cheie de activitate și incluzând motivele personale.

 

Principiul nediscriminării are o importanță aparte: în cazul în care un stat membru decide să permită deplasarea pe teritoriul său sau în anumite regiuni și zone de pe teritoriul său, statul membru respectiv ar trebui să facă acest lucru într-un mod nediscriminatoriu, adică să permită deplasarea în toate regiunile sau țările din UE care prezintă condiții epidemiologice similare. În aceeași ordine de idei, toate restricțiile trebuie să fie ridicate fără discriminare pentru toți cetățenii UE și toți rezidenții din statul membru respectiv, indiferent de naționalitatea acestora, și acest lucru trebuie aplicat în toate zonele Uniunii cu o situație epidemiologică similară.

  • Restabilirea serviciilor de transport în întreaga UE, protejând în același timp sănătatea lucrătorilor din domeniul transporturilor și a pasagerilor:

 OrientărileCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent conțin principii generale pentru reluarea treptată și în condiții de siguranță a transportului aerian, feroviar, rutier și fluvial de călători. Orientările prevăd o serie de recomandări, cum ar fi necesitatea de a limita contactul dintre pasageri pe de o parte, reducând pe cât posibil densitatea lor, și dintre pasageri și lucrătorii din domeniul transporturilor.

Orientările includ, de asemenea, indicații privind utilizarea echipamentelor individuale de protecție cum ar fi măștile de protecție și protocoalele adecvate pentru situațiile în care pasagerii prezintă simptome de COVID-19. Orientările prevăd, de asemenea, recomandări specifice pentru fiecare mod de transport și impun coordonarea între statele membre, având în vedere restabilirea treptată a conexiunilor dintre acestea.

  • Reluarea în siguranță a serviciilor de turism:

Comisia stabilește un cadru comun care oferă criterii pentru reluarea treptată și în condiții de siguranță a activităților turistice și elaborarea de protocoale sanitare pentru hoteluri și alte forme de cazare, pentru a proteja atât sănătatea turiștilor, cât și pe cea a angajaților. Aceste criterii includ dovezi epidemiologice; capacitate suficientă a sistemului de sănătate pentru localnici și turiști; supraveghere și capacitate de monitorizare și de testare solide, precum și urmărirea contactelor. Aceste reguli le vor permite persoanelor să stea, în siguranță, în hoteluri, campinguri, pensiuni sau alte unități de cazare de vacanță, să mănânce și să bea în restaurante, baruri și cafenele și să viziteze plaje și alte spații exterioare de agrement.

  • Asigurarea interoperabilității transfrontaliere a aplicațiilor de urmărire:

Statele membre, cu sprijinul Comisiei, au convenit asupra unor reguli pentru a asigura interoperabilitatea transfrontalieră a aplicațiilor de urmărire, astfel încât cetățenii să poată fi avertizați cu privire la o posibilă infecție cu noul coronavirus atunci când călătoresc în UE. Protocolul îi va ajuta pe informaticienii care lucrează cu autoritățile naționale din domeniul sănătății. Aplicațiile de urmărire respective trebuie să fie voluntare, transparente, temporare, securizate cibernetic, să utilizeze date anonimizate, să se bazeze pe tehnologia bluetooth și să fie interoperabile la nivel transfrontalier, precum și între diferite sisteme de operare. Interoperabilitatea este esențială: Cetățenii UE trebuie să poată primi alerte cu privire la o posibilă infecție într-un mod sigur și protejat, indiferent de locul în care se află în UE și indiferent de aplicația pe care o utilizează. Comisia sprijină statele membre în găsirea soluției adecvate, în conformitate cu principiile stabilite în setul de instrumente UE și în orientările Comisiei privind protecția datelorCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent.

  • Voucherele trebuie să devină o opțiune mai atractivă pentru clienți:

În baza normelor UE, călătorii au dreptul de a alege între vouchere sau rambursarea în numerar pentru biletele de avion anulate (avion, tren, autobuz/autocar și feribot) sau pentru pachetele de servicii de călătorie. Reafirmând acest drept, recomandarea Comisiei urmărește să se asigure că voucherele devin o alternativă mai atractivă și viabilă la rambursare pentru călătoriile anulate în contextul actualei pandemii, ceea ce a creat de asemenea dificultăți financiare semnificative pentru operatorii de transport. Voucherele voluntare ar trebui să fie protejate împotriva insolvenței emitentului, să aibă o perioadă minimă de valabilitate de 12 luni și să fie rambursabile timp de cel mult un an dacă nu sunt utilizate. Acestea ar trebui, de asemenea, să ofere pasagerilor o flexibilitate suficientă, să le permită să călătorească pe aceeași rută în aceleași condiții de prestare a serviciilor și să le ofere posibilitatea de a rezerva un contract de servicii de călătorie cu același tip de servicii sau de o calitate echivalentă. Voucherele ar trebui să fie, de asemenea, transferabile către un alt călător. 

 

Pentru întreprinderile din domeniul turismului

Comisia își propune să sprijine sectorul european al turismului prin:

  • Asigurarea de lichidități destinate întreprinderilor din domeniul turismului, în special IMM-urilor, prin:

Flexibilitatea  în temeiul normelor privind ajutoarele de stat le permite statelor membre să introducă scheme, cum ar fi schemele de garantare pentru vouchere și alte sisteme de lichidități, pentru a sprijini întreprinderile din sectorul transporturilor și al călătoriilor și pentru a se asigura că sunt satisfăcute cererile de rambursare apărute din cauza pandemiei de COVID-19. Sistemele de vouchere pot fi aprobate de Comisie foarte rapid în urma notificării de către statul membru în cauză..

finanțare din partea UE: UE continuă să furnizeze lichidități imediate întreprinderilor afectate de criză prin intermediul Inițiativei privind Instrumentul de răspuns la coronavirus, în cadrul gestiunii partajate cu statele membre. În plus, Comisia a pus la dispoziție o finanțare de până la 8 miliarde EURCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent pentru 100 000 de întreprinderi mici afectate de criză, împreună cu Fondul european de investiții.

  • Salvarea de locuri de muncă cu un ajutor financiar de până la 100 de miliarde EUR din cadrul programului SURE:

Programul SURE ajută statele membre să acopere costurile sistemelor naționale de ocupare a forței de muncă pe termen scurt și ale măsurilor similare care permit întreprinderilor să protejeze locurile de muncă. Comisia sprijină, de asemenea, parteneriatele dintre serviciile de ocupare a forței de muncă, partenerii sociali și întreprinderi, pentru a facilita recalificarea, în special a lucrătorilor sezonieri..

  • Informarea cetățenilor cu privire la oferta turistică locală, promovarea atracțiilor și a turismului local și a Europei ca destinație turistică sigură:

Comisia va colabora cu statele membre pentru a promova un sistem de vouchere în cadrul căruia clienții să poată sprijini hotelurile sau restaurantele lor preferate. Comisia va susține, de asemenea, campanii paneuropene de comunicare în care Europa este prezentată drept destinație turistică de top.

Pentru a completa măsurile pe termen scurt, Comisia va continua să lucreze cu statele membre pentru a promova turismul durabil în conformitate cu Pactul verde european și pentru a încuraja transformarea digitală a serviciilor turistice astfel încât să poată oferi mai multe opțiuni, o mai bună alocare a resurselor și noi modalități de gestionare a fluxurilor de călătorie și a fluxurilor turistice.

Comisia va organiza, împreună cu instituțiile UE, industria, regiunile, orașele și alte părți interesate, o convenție europeană pentru a reflecta asupra viitorului ecosistemului turistic european durabil, inovator și rezilient — „Agenda europeană pentru turism 2050”.

 

Membrii colegiului au declarat:

Vice-președintele pentru promovarea stilului european de viață, Margaritis Schinas, a declarat: „Turismul este vital pentru piața unică și pentru cele patru libertăți ale acesteia, având o contribuție esențială la modul de viață economic, social și cultural al UE. El a fost afectat profund de măsurile necesare pentru a combate răspândirea COVID-19. Pe măsură ce statele membre ridică treptat măsurile restrictive, construim bazele pentru relansarea ecosistemului turistic și a pieței unice într-o manieră sigură și adecvată care să împiedice reapariția virusului în interiorul UE, menținându-ne totodată stilul de viață.”

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat: Milioane de IMM-uri și întreprinderi familiale cu activități în domeniul hotelier, restaurante, servicii de transport de călători și agenții de voiaj riscă falimentul și pierderea locurilor de muncă, de aceea trebuie să își reia de urgență activitatea. Ajutăm turismul european să revină la normal, acordând totodată o atenție sporită sănătății și siguranței. Astăzi propunem o abordare europeană comună pentru gestionarea unui sezon estival 2020 dificil, pregătindu-ne în același timp pentru un ecosistem turistic digital și mai durabil în viitor.”

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Știm cât de mult așteaptă cetățenii europeni vara și cât de dornici sunt să călătorească. Sacrificiile uriașe pe care le-au făcut în ultimele luni fac posibilă, deocamdată, redeschiderea prudentă și progresivă. Cu toate acestea, eliminarea măsurilor restrictive și turismul nu vor fi lipsite de riscuri atât timp cât virusul circulă printre noi. Trebuie să menținem vigilența, distanțarea fizică și măsurile de precauție sanitare riguroase în întregul ecosistem turistic și de transport, pentru a preveni cât mai mult posibil apariția unor noi focare ”. Nu putem accepta ca eforturile noastre să fi fost în zadar.”

Comisarul pentru justiție și consumatori, dl Didier Reynders, a declarat: „Consumatorii europeni pot sta liniștiți: Comisia le va proteja drepturile care le revin în temeiul dreptului UE în ceea ce privește rambursarea călătoriilor anulate. Cu toate acestea, recomandăm ca voucherele să fie mai atractive pentru cei care au ales această opțiune. Între timp, libera circulație este dreptul cel mai apreciat de cetățenii europeni. Este important să se restabilească acest drept imediat ce circumstanțele o permit.”

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: „Dorim să creăm condiții sigure în fiecare mod de transport, în măsura posibilului, atât pentru persoanele care călătoresc, cât și pentru lucrătorii din domeniul transporturilor. Pe măsură ce restabilim conectivitatea, aceste orientări vor oferi autorităților și părților interesate un cadru standard. Prioritatea noastră este de a restabili mobilitatea cât mai curând posibil, dar numai cu dispoziții clare privind securitatea și sănătatea.

 

CONTEXT:

Europa dispune de un ecosistem turistic foarte activ. Călătoriile, transportul, cazarea, alimentația, recreerea sau cultura contribuie la aproape 10 % din PIB-ul UE și constituie o sursă esențială de locuri de muncă și de venituri în numeroase regiuni europene. 267 de milioane de europeni (62 % din populație) fac cel puțin o călătorie privată de agrement pe an, iar 78 % dintre europeni își petrec vacanțele în țara lor de origine sau în altă țară din UE.

Ecosistemul turistic a fost, de asemenea, unul dintre cele mai afectate de restricțiile severe impuse circulației și călătoriilor în urma pandemiei de COVID-19. Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) prevede o reducere cu 20-30 % a numărului de sosiri internaționale, ceea ce înseamnă pierderi între 280 și 420 de miliarde EUR pentru industria călătoriilor în întreaga lume. În Europa, vara este un anotimp crucial pentru industrie, aducând, în medie, încasări de 150 de miliarde EUR pentru sectorul turismului european și 360 de milioane de turiști.

Pachetul de astăzi urmează calea stabilită de Foaia de parcurs comună europeană, publicată de Comisie la 14 aprilie, în cooperare cu Consiliul European. Foaia de parcurs a oferit o abordare treptată pentru eliminarea măsurilor de izolare introduse ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Articolul următorDNA-ul pădurilor – o victorie pentru mediu. Ce atribuții va avea direcția