Criminalul Turnagiu Ion (46 de ani), cel care a incendiat o tânără în vârstă de 17 ani după ce aceasta a depus o plângere la poliţie pentru viol, a fost liberat condiţionat din închisoare în 10 mai 2019, potrivit adevarul.ro.
”Analizând contestaţia formulată prin prisma dispoziţiilor evocate şi în raport de actele depuse la dosarul cauzei rezultă că persoana condamnată a executat fracţia minimă prevăzută de lege, pe timpul executării pedepsei a fost sancţionat disciplinar, însă aceste sancţiuni au fost ridicate ulterior, a fost recompensat de 7 ori cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate şi de 24 de ori cu suplimentarea drepturilor. În perioada analizată, nu a fost sancţionat disciplinar, a fost recompensat de 8 ori cu suplimentarea drepturilor. A îndeplinit recomandările de participare la programele şi activităţile de reintegrare socială şi a participat la activităţi lucrative, obţinând 215 zile câştig. În cauza de faţă, în raport de cerinţele prev. de art. 59 C .p., se reţine că judecătorul fondului nu a apreciat în mod corect, raportat la actele şi lucrările dosarului, că la acest moment nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege şi nu se impune liberarea condiţionată a condamnatului. Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că persoana condamnată a depus eforturi susţinute pentru a demonstra îndreptarea sa, raportat la faptul că, fiind sancţionat disciplinar de 7 ori, a adoptat o atitudine pozitivă şi un comportament corespunzător, ce s-au concretizat în ridicarea acestor sancţiuni”, se precizează în motivarea instanţei prin care s-a dispus liberarea criminalului.
Tribunalul Mehedinţi a mai constatat că îndreptarea deţinutului Turnagiu Ion este probată si prin recompensele câştigate de acesta, în număr de 32, cât şi prin faptul că a îndeplinit recomandările de participare la programele şi activităţile de reintegrare socială şi la activităţi lucrative, obţinând 215 zile câştig ca urmare a muncii prestate.
Cu o zi înainte de a o incendia pe tânăra de 17 ani a înregistrat pe Facebook un video un ciudat mesaj de adio: „Va mulţumesc tuturor şi bunul Dumnezeu să le dea la toţi de acum înainte după inima şi sufletul nostru. Va iubesc, adio!”.