O mica companie dintr-un sat ungar are un rol cheie în lupta cu COVID-19 la nivel global

O mică companie de familie dintr-un sat din Ungaria are un rol cheie în lupta companiilor farmaceutice cu noul coronavirus. Compania produce un tip ce anticorpi care reușește să recunoască prezența unui virus în viață în organisme, conform Reuters

Biologul Noemi Lukacs, în vârstă de 71 de ani, s-a retras în Szirak, satul ei de natal, pentru a înființa SciCons și pentru a fabrica un senzor genetic atât de sensibil încât câteva grame pot furniza întreaga industrie globală timp de un an.

„Producem anticorpi monoclonali”, a declarat Lukacs pentru Reuters, în casa cu un singur etaj în care s-a născut, transformată acum parțial într-un laborator de talie mondială. Pulberea albă se expediază în toată lumea.

Acești anticorpi recunosc ARN-ul dublu catenar (dsRNA), a explicat ea. DsRNA este un produs secundar al reproducerii virusurilor, astfel încât prezența sa semnalează prezența unui virus viu, util de mult timp în cercetarea legată de virus.

Mai important, dsRNA este, de asemenea, un produs secundar al procesului folosit de gigantul american Pfizer și BioNTech din Germania pentru a-și crea vaccinul experimental COVID-19, care este peste 90% eficace, după rezultatele studiului publicate săptămâna trecută.

Și pentru că ARNd-ul poate fi dăunător celulelor umane, trebuie eliminat din orice vaccin pentru a fi utilizat la om. Există mai multe metode de filtrare, dar cel mai utilizat mod de a face controlul calității este expunerea vaccinului la anticorpii lui Lukacs.

Nu numai că anticorpii vor arăta dacă există dsARN în vaccin, ci vor spune și cercetătorilor cât de mult este prezent. Doar o dată complet eliberat de dsARN poate fi administrat vaccinul. Rezultatul este că o linie de mari reprezentanți farmaceutici ”așteptă la ușa ei”.

Compania mică crește rapid, însă veniturile sale au fost de doar 124 de milioane de forinți (puțin peste 400.000 de dolari) anul trecut, cu profituri de 52 de milioane de forinți. Profiturile ”hrănesc” cinci angajați.

Citește și:

Totul despre vaccinul dezvoltat de Pfizer: Acesta folosește ARN mesager, o tehnologie care nu a fost niciodată testată pe oameni / Avantaje și dezavantaje

 

Articolul precedentManagerul Spitalului Județean din Piatra Neamț: Circuitele erau aprobate din aprilie / Nu era nimeni în zona unde se făceau lucrări
Articolul următorBilanț coronavirus: 7.096 de cazuri noi, 113 decese și 1.169 de pacienți infectați cu Covid-19 internați la ATI