Atunci când vorbim despre tancurile folosite în cel de-al doilea război mondial un nume imediat răsare în mintea pasionaților de acest subiect. Modelul a fost vârful de lance al coloanelor motorizate germane care au cucerit Europa, ducând apoi greul luptelor de retragere în perioada de sfârșit a conflagrației mondiale. Vorbim, bineînțeles de Panzerkampfwagen VI, supranumit Tiger.
Au existat două tipuri de Tiger, dar acest aspect îl vom dezvoltă puțin mai târziu. În anii de început ai războiului, Wehrmachtul a surprins armatele țărilor pe care le-a ocupat cu un război mobil, cu acțiuni extrem de rapide, faimosul Blitzkrieg. În centrul acestei tactici de un deosebit succes au stat unitățile de blindate. Inițial tancurile nemțești erau blindate ușoare și rapide. Ne referim aici la modelele Panzer I și Panzer II, socotite tancuri ușoare, precum și Panzer III, care era un tanc mediu. Deși oarecum inferioare celor franțuzești, de exemplu, au existat câțiva factori care au dus la un succes nebănuit.
Un exemplu concludent a fost cel al invaziei Franței, în vara anului 1940. Deși tancurile franțuzești erau ușor mai avansate tehnologic, iar împreună cu cele ale corpului expediționar britanic de pe continent le depășeau numeric pe cele germane, succesul nazist a fost unul fulminant. În primul rând, comandanții germani au înțeles că blindatele trebuie grupate în unități de luptă separate de infanterie. De asemenea, toate vehiculele erau dotate cu radio, ceea ce nu se întâmpla în cazul aliaților. La toate acestea se adăuga o excelentă pregătire a echipajelor.
Diviziile blindate germane au măturat apărarea franceză, ducând la o capitulare rapidă a țării. De același rezultat s-au bucurat și în Balcani, ocupând cu ușurință Iugoslvia, Albania și Grecia. Însă, aceste victorii relativ facile au avut un efect negativ asupra dezvoltării industriei de armament germane. Deja, ideea generală era că tancurile lor erau cele mai bune din lume, pe cale de consecință, nefiind nevoie de modele noi și mai performante.
Această idee s-a păstrat inclusiv în primele etape ale invaziei Rusiei, în iunie 1941. Demodatele tancuri rusești BT-5 și BT-7, care alcătuiau grosul unităților de blindate sovietice nu erau pe măsura panzerelor. Șocul a venit în momentul în care pe frontul de est și-a făcut apariția celebrul tanc mediu rusesc T-34, precum și tancul greu KV-1. Soldații germani au constatat cu stupoare că unicul mod de a le opri era de a folosi imensele tunuri anti aeriene Flak 88 la orizontală. Pentru T-34, inginerii sovietici veniseră cu ideea unui tanc mediu, cu echipaj din 5 oameni, cu blindaj înclinat, ceea ce îi sporea capacitatea de ricoșare a loviturilor. Totul era montat pe un șasiu cumpărat de URSS de la americani, tip Christie, care îl făcea foarte rapid.
A fost momentul în care Hitler a realizat că trebuie să își trimită inginerii la planșa de proiectare. Inițial, noile modele de tancuri rusești nu erau fabricate în număr foarte mare, și trupele germane au putut să le facă față. Dar lucrurile erau evidente. Se simțea nevoia unui tanc îndeajuns de puternic care să le poată ține piept.
Cum s-a construit Tiger I: Avantaje și neajunjusuri
Tiger I a fost dezvoltat pe parcursul anilor 1940 și 1941, prea târziu pentru a beneficia de învățămintele frontului rusesc. Astfel, el avea blindajul frontal plat, în loc să fie înclinat, ceea ce, datorită unghiului, i-ar fi sporit grosimea și ar fi ricoșat o parte din lovituri. Însă blindajul sau era unul formidabil chiar și așa, practic impenetrabil pentru tunul oricărui tanc aliat. Astfel, blindajul frontal era de 100 de mm, iar cel al turelei, în partea din față de 120 mm. Grosimea blindajelor laterale era de 80 mm, iar cele ale punții și a părții superioare de 25 mm.
Tiger I a fost dezvoltat în jurul tunului Kwk 36 L/56, de 88mm. Acest tun era deosebit de precis și puternic, fiind capabil să distrugă aproape orice tanc al aliaților de la distanțe de 1200-1500m, în perioada 1942-1944. Muniția standard folosită în 1942-1943 era proiectilul PZ.Gr.39, cu greutate de 10.2 kg. Viteza inițială foarte mare (810 m/s), combinată cu calitatea foarte bună a producției proiectilelor PzGr39 determinau o balistică foarte bună a obuzului pe traiectorie, fapt dovedit și de păstrarea capacității de perforare la distanțe mari.
Spre sfârșitul lui 1943, ca răspuns la noile modele de tancuri (ISU-152, Churchill MkVII, etc), care aveau blindajul frontal foarte gros (peste 100mm), armata germană a introdus un nou tip de proiectil – Pz.Gr.40. Acesta era construit în jurul unui miez de wolfram, care se comporta mai bine decât oțelul industrial în procesele de perforare a plăcilor de blindaj. Au existat chiar cazuri atestate de tancuri aliate distruse de la distanțe de peste 2000 de m.
O problema majoră pentru Tiger I a reprezentat-o greutatea imensă de 57 de tone. Era foarte greu de transportat spre front, iar mobilitatea, pe teren greu sau noroios era una dificilă. De asemenea, costul unei singure bucăți era imens, estimându-se că, cu aceleași resurse se puteau construi 2 Panzer IV, un tanc excelent, de altfel. De asemenea, pe parcursul războiului au fost construit un număr de doar 1.347 de Tiger și până în 500 de Tiger II. Prin comparație, aliații au avut la dispoziție aproape 60.000 de tancuri Sherman și circa 38.000 de T-34. Bineînteles, acestea erau inferioare Tigerului, însâ statisticile spun că, în ultimul an de război raportul de forțe era de 10:1 sau chiar 12:1, în unele părți ale frontului.
Rapid, Tigerul își va dovedi eficacitatea în lupta. Din păcate pentru germane nu erau niciodată destule astfel de mașini, pentru a forma divizii de blindate, astfel că au fost formate Sturmabteilung, sau batalioane de astfel de tancuri grele, care erau mutate acolo unde presiunea era mai mare pe front. Echipajele au primit instrucție specială, aceștia fiind aleși exclusiv dintre cei mai buni tanchisti pe care îi posedau germanii la acea vreme.
Costul ridicat de producție, o problemă insurmontabilă
În ciuda neajunsurilor tehnice, a costului ridicat de producție, și a numărului mic de bucăți fabricate, tancul Tiger a devenit o adevărată sperietoare pentru trupele aliate. De exemplu, după debarcarea din Normandia, în 1944, trupele aliate raportau constant întâlniri cu Tigere, ceea ce este destul de greu de crezut, pentru că în faza inițială a bătăliei pentru Normandia, în zona nu existau decât 60 de exemplare din acest model. Se crease o adevărată psihoză. Și acest lucru nu este greu înțeles. Un echipaj experimentat de pe un Tiger putea cu ușurință distruge un T-34 de la 1.500 de m, în vreme ce tancul rusesc trebuia să aștepte să se apropie sub 1.000 de m pentru a putea plasa o lovitură eficace.
Au existat două variațiuni de Tiger I, de numite H și E. Diferențele între cele două modele erau infime, mitraliera fiind repoziționată, dar, mai important, cupola turelei era la variant E cu profil mult mai jos. În 1944 a luat sfârșit producția modelului Tiger I, în favoarea mult mai greului Tiger II. Acesta, deși cu un tun superior și un blindaj mult îmbunătățit, era predispus la mai multe probleme mecanice, deoarece folosea același motor Maybach, precum predecesorul sau, dar era mult mai greu.
Tiger 131, singurul recondiționat și funcțional și povestea lui de film
Astăzi, în lume se păstrează doar șase Tiger I, în diferite muzee. Singurul care a fosr complet recondiționat este Tigerul cu numărul 131. Acesta are o poveste interesantă. A participat la luptele din Africa împotriva britanicilor, spre finalul campaniei, în 1943, când Africakorps-ul comandat de Rommel era deja încercuit în Tunisia.
Din rapoarte, se cunoaște că exemplarul luptase cu câteva tancuri Churchill cu o zi înainte. A doua zi, infanteria britanică l-a găsit abandonat. Nici până de astăzi nu se cunosc motivele pentru care echipajul a părăsit tancul. Tigerul era considerat de armata germană că fiind “armă secretă”, și, ca atare, existau ordine ca vehiculul să fie distrus, în cazul în care ar fi fost în pericol să fie capturat. Însă exemplarul 131 nu fusese avariat grav, singura dauna notabilă fiind o bucată de schijă care a blocat mecanismul hidraulic de rotire a turelei.
Capturarea tancului a fost privită de armata britanică ca pe o mare realizare. Acesta a fost transportat în Marea Britanie, și expus publicului la Londra. Prim ministrul Winston Churchill, precum și regele George al-IV-lea l-au inspectat personal. Tancul a fost studiat în amănunt de ingineri și experți militari. După terminarea războiului a fost utilizat ca tanc școală pentru forțele militare britanice. Ulterior, a fost donat Muzeului Militar din Bovington, în 1951.
Pentru mulți ani, a rămas nemișcat, pentru ca, la momentul studierii de către experți militari, aceștia l-au dezasamblat și niciodată motorul nu a mai fost montat corect. La sfârșitul anilor ’90, s-a început restaurarea și aducerea la gloria de odinoara. Acest proces a durat câțiva ani. Astăzi, Tigerul cu numărul 131 este în perfectă stare de funcționare. De câteva ori pe an, în cadrul unor evenimente organizate, la care se adună un numeros public, este pornit și plimbat în poligonul alăturat muzeului.
Exemplarul 131 a stârnit un interes imens, chiar și înainte să fie folosit în filmul hollywoodian Fury, deoarece este singurul Tiger rămas funcțional, foarte mulți entuziaști venind să vadă această bucățică de istorie vie.
Fără îndoială că Tigerul va rămâne tancul iconic pentru al doilea război mondial. În ciuda numeroaselor probleme mecanice, a numărului complet insuficient în care a fost fabricat, în ciuda tuturor neajunsurilor, există specialiști care sunt de părere că dacă Germania ar fi reușit să asigure un număr rezonabil de exemplare, piese de schimb, precum și combustibil pentru acestea, sunt șanse ca soarta războiului să fi fost alta. Sigur, discuțiile pe această tema sunt infinite, iar părerile sunt foarte împărțite. Ceea ce se știe cu siguranță, este că a fost o mașina de lupta extrem de avansată pentru epoca sa, unii spun că prea avansată (vezi problemele mecanice, unele generate de soluții inginerești extrem de complicate), care, în momentul în care apărea într-un sector al frontului inspira teamă prin simpla prezența.
Citește si:
Audie Murphy / Cel mai decorat soldat din armata americană / Vedetă de cinema
Marea epidemie de ciumă din 1348 / Origini / Cum s-a extins / Urmări neașteptate
Poezia goliarzilor, Carmina Burana și de ce Evul Mediu nu a fost o epocă întunecată
De ce au luptat atât de mulți străini pentru Hitler?! Convingeri si conjuncturi
Dien Bien Phu – Bătălia care a simbolizat sfârșitul imperiului colonial francez în Asia
Așii aviației: Alexei Meresiev – Drumul de la strungar la erou de film
Legenda Baronului Roșu, ultimul cavaler al aerului din primul razboi mondial
Albert Speer, geniul arhitecturii naziste, omul care a spus: “Îmi pare rău”
Otto Skorzeny – între mit și realitate
Povestea Diviziei Azul în cel de-al doilea război mondial
21 iunie în istorie: Galileo Galilei este găsit vinovat de erezie de către Inchiziţie
18 iunie în istorie: Bătălia de la Waterloo
100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon
3 iunie în istorie: Masacrul din piața Tiananmen
75 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”
75 de ani de la moartea marelui dramaturg Mihail Sebastian
Povestea lui Kurt Ksniepel, eroul necunoscut al Germaniei în cel de-al doilea război mondial
