Moneycorp România: Relansarea economică depinde de stimularea investițiilor străine directe și a exporturilor

România trebuie să se focuseze pe încurajarea producției autohtone și a exporturilor, în contextul în care oportunitățile pentru produsele ,,made in Romania’’ vor fi semnificative pe termen mediu și lung. Temerile investitorilor privind siguranța investițiilor și a produselor ,,made in China’’ sunt de natură să accentueze fenomenul de relocarea a unor facilități de producție în […]
CFR: în ce condiții se va putea călători în perioadă stării de alertă

Noi măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 vor fi special instituite pentru perioada stării de aleră, potrivit regulilor în domeniul transportului feroviar stabilite printr-un ordin comun al miniştrilor Transporturilor şi Sănătăţii, conform AGERPRES. Mai jos puteți citi ce trebuie să știți în cazul în care urmează să călătoriți cu CFR. Atât călătorii, cât și personalul […]
Declarațiile lui Ludovic Orban despre situația de la Nădlac: „Am dispus măsuri pentru fluidizarea traficului”

Premierul Ludovic Orban a declarat că a dispus măsuri pentru fluidizarea traficului la graniţe şi a precizat că la Nădlac „a fost un val de veniri în ţară”, cauzat probabil de hotărârea CNSU de a menţine carantina instituţionalizată doar la cerere, notează Agerpres. Unele dintre măsurile dispuse implică redirecționarea celor care doresc să intre în […]
Efectele COVID-19: Japonia intră în recesiune tehnică

Epidemia de Coronavirus face ravagii asupra economiei, generând pierderi estimate până la 8,8 miliarde de dolari la nivel mondial. Japonia este una dintre cele mai afectate țări, notează BBC . Scăderea de 3.4% a PIB-ului în primele trei luni ale lui 2020, cumulată cu o scădere de 6.4% în ultimul trimestru al lui 2019 a […]
Orban: Nu înțeleg mesajele celor din Piața Victoriei, sunt tematici fără legătură cu interesul național

Premierul Ludovic Orban afirmă că nu înţelege mesajele celor care au ieşit să protesteze în Piaţa Victoriei, precizând că acestea „fac parte din apanajul unor tematici care nu au legătură cu interesul naţional”, relatează Agerpres. „Mesajele celor celor care au ieşit în Piaţa Victoriei eu personal nu le înţeleg. Virusul există, reprezintă un pericol pentru […]
Arhiepiscop polonez face sesizare la Vatican din cauza ascunderii abuzurilor asupra copiilor

Cel mai înalt arhiepiscop al Bisericii Catolice Poloneze a sesizat, sâmbătă, Vaticanul despre un episcop polonez acuzat că ar fi protejat preoții cunoscuți că au abuzat sexual copii, scrie AlJazeera. Sesizarea, fără precedent în Polonia, țara profund religioasă, va testa procedurile introduse de Vatican anul trecut, referitoare la prelații care închid ochii asupra abuzului sexual […]
Nicuşor Dan: Prin PUZ-urile sectoarelor 1, 2 şi 5 dispar zeci de hectare de spaţiu verde

Deputatul independent Nicuşor Dan a atras atenţia, duminică, asupra faptului că proiectele Planurilor Urbanistice Zonale coordonatoare pentru sectoarele 1, 2 şi 5 ar duce la dispariţia a zeci de hectare de spaţiu verde, informează Agerpres. El a menţionat că în urmă cu trei săptămâni a sesizat Direcţia de control în construcţii a Poliţiei Locale asupra […]
Coronavirus: Italienii își pierd încrederea în UE?

Italia a primit un ajutor redus din partea vecinilor săi europeni în primele săptămâni din februarie și martie, spitalele sale din nord fiind copleșite, scrie BBC. Având în vedere că Italia numără 31.000 de morți, îngrijorarea crește și asupra impactului economic și există semne de creștere substanțială a numărului de italieni care își pierd încrederea în UE. […]
Cunoscut expert chinez: „Autorităților locale nu le-a plăcut să spună adevărul”

Dr. Zhong Nanshan, consilierul medical principal al guvernului chinez și imaginea luptei țării împotriva Covid-19, a confirmat, de asemenea, într-un interviu exclusiv pentru CNN, sâmbătă, că autoritățile locale din Wuhan, orașul în care noul coronavirus a fost raportat pentru prima dată în decembrie, au trecut sub tăcere detalii cheie despre amploarea focarului inițial. China încă […]
Grecia redeschide plajele, dar cu reguli stricte

Grecii s-au înghesuit la plajă în prima zi de redeschidere a plajelor. Autoritățile au decis redeschiderea a peste 500 de plaje. Totuși, măsurile care trebuie respectate vor fi unele stricte, scrie Reuters. Maxim 40 de persoane sunt permise pe o suprafață de 1000 de metri pătrați. Umbrele trebuie să fie puse la o distanță de […]
China cere SUA să nu mai „persecute pe nedrept” Huawei

Ministrul de Externe chinez a susținut într-o declarație dată sâmbătă faptul că Statele Unite ar trebui să se oprească din a „persecuta pe nedrept” compania chineză Huawei. Totul vine după ce vineri, administrația Trump a decis să blocheze furnizarea de cipuri pentru Huawei, cipuri folosite de aceștia pentru produsele lor. Măsura nu numai că a […]
Marea Britanie testează o aplicație de monitorizare a răspândirii COVID-19

Sistemul Național de Sănătate al Marii Britanii (NHS) lucrează la dezvoltare unei aplicații ce va urmării răspândirea COVID-19 în rândul cetățenilor britanici, notează The Guardian . Aplicația va alerta utilizatorii care au intrat în contact cu persoane care raportează prezența unor simptome corespunzătoare covid-19. Dezvoltarea acesteia face parte din strategia Guvernului Britanic de a slăbi […]
Coronavirus: China poate testa tot Wuhanul în numai 10 zile?

China elaborează planuri ambițioase de testare a întregii populații din Wuhan, orașul în care a început pandemia Covid-19, potrivit BBC . Anunțul a venit după apariția a șase noi cazuri de coronavirus în oraș – primele de la începutul lunii aprilie. Autoritățile au promis inițial că vor testa toate cele 11 milioane de oameni în […]
FOTOGALERIE Cum a arătat Bucureștiul în prima zi a relaxării

După două luni de carantină, respectată mai mult sau mai puțin, restricțiile s-au relaxat ușor începând de vineri, 15 mai. Fotoreporterii .news au fost pe teren și au suprins imagini din trafic, parcuri, locuri de joacă, muzee și biserici. Chiar dacă autoritatățile se așteptau la un val de oameni în parcuri și pe străzi, lucrurile […]
Regulile pe care trebuie să le respectați atunci când circulați în oraș și în afara lui

Premierul Ludovic Orban a declarat că pentru deplasarea în arealul metropolitan al localităţii de domiciliu nu este nevoie de o declaraţie pe proprie răspundere, subliniind, însă, că pentru deplasările mai lungi se va completa o astfel de declaraţie, care să conţină unul dintre motivele permise de autorităţi în astfel de situaţii. „Pentru ieşirea din localitate […]
Coronavirus în lume: Peste 300.000 de decese
Peste 302.000 de oameni au murit din cauza pandemiei covid-19 în lume, relatează AFP care prezintă noi bilanţuri, noi măsuri, fapte marcante şi ultimele evoluţii ale covid-19. Peste 4.454.090 de contaminări au fost înregistrate în 196 de ţări şi teritorii. Statele Unite sunt cea mai afectată ţară, atât ca număr de morţi, cât şi ca număr […]
Germania intră în recesiune. Cea mai mare contracție economică din 2008
Economia care a performat cel mai bine în Europa a fost și ea afectată la rândul ei de epidemia de coronavirus, Germania suferind cea mai mare contracție economică de la criza financiară din 2008. Cifrele arată o contracție de 2,2% pe lunile ianuarie-martie, iar guvernantii vorbesc ca cifrele pe aprilie vor fi si mai rele, […]
România, cea mai mare creştere economică anuală din UE în primul trimestru din 2020

România a înregistrat cel mai semnificativ avans al economiei din cele 27 de state membre ale UE, în primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, arată estimarea preliminară publicată vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). PIB-ul zonei euro a scăzut cu 3,2% în primele trei luni din acest an, comparativ cu […]
Premierul Ion Chicu le-a mulţumit medicilor români la încheierea misiunii în Republica Moldova

Premierul moldovean Ion Chicu a mulţumit echipei de medici români care şi-au încheiat vineri misiunea în Republica Moldova desfăşurată timp de 14 zile în municipiile Chişinău, Bălţi şi Cahul în contextul combaterii epidemiei de COVID-19, conform unui comunicat al guvernului de la Chişinău, potrivit Agerpres. În cadrul unei ceremonii, prim-ministrul moldovean a apreciat gestul poporului […]
Raed Arafat: Nu am deschis drumurile la mare și la munte ca să meargă toată lumea / Poliția poate da amenzi

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat la Digi FM că situația este sub control, că suntem pe o pantă descendentă, dar purtarea măștii și distanțarea socială trebuie să devină obligatorii. Principalele declaratii ale lui Arafat: E foarte multă lume care nu înțelege sau care a pus interesul economic înainte. Economia poate […]