VIDEO INTERVIU. Eugen Sechila, veteran în Legiunea Străină (III). Taberele de supraviețuire, inedit concept destinat adulților și copiilor din România

În partea a III-a a interviului acordat Punct News, Eugen Sechila, veteran cu 16 ani de stagiu în Legiunea Străină, prezintă conceptul inedit inițiat de el în România, acela al Taberelor de Haiducie, în care adulți și copii sunt inițiați în tehnici de supraviețșuire în natura sălbatică, autoapărare, prim ajutor etc.. Despre toate acestea, numai la Interviurile Punct News!

Citește și:

INTERVIU VIDEO. Eugen Sechila, veteran în Legiunea Străină (I): mit și adevăr despre cel mai cunoscut corp militar

VIDEO INTERVIU. Eugen Sechila, veteran în Legiunea Străină (II): „Românii sunt foarte apreciați în Legiune…”

Rep.: Ești acum în România, ai renunțat inclusiv la jobul de consilier militar pentru acele companii pentru care lucrai în Africa, încercând să te dedici realizării unor proiecte în România. Ai început să faci de câțiva ani acele tabere de supraviețuire și vreau să ne spui câteva lucruri despre aceste tabere. Care sunt obiectivele? Ce vrei să faci prin aceste tabere?

Eugen Sechila: Am avut grijă să pregătesc foarte bine aceste tabere, pentru că – așa cum am spus –  imediat după ce am plecat de la Legiunea Străină, am avut o mică perioadă de pauză profesională, în care m-am dedicat unor proiecte artistice, dar în același timp mi-am pregătit și resursele financiare, ca să pot să evoluez și să îmi pun în aplicare acest proiect de tabere – îl aveam deja în cap – așa că am lucrat aproximativ patru ani în Africa subsahariană și, în tot acest timp, am pregătit tot conceptul ăsta de tabere, care inițial nu purta numele de Tabere de Haiducie, dar vroiam să fac o școală de supraviețuire. Și să vorbesc, și să instruiesc oamenii care vin acolo, în special tinerii, la modul cel mai realist posibil. Să îi pregătesc pentru dificulitățile de tot felul cu care ei se pot confrunta în viață. Am putut să asist, atât în perioada în care am fost militar în Legiunea Străină, cât și după aceea, să văd din prima lojă spectacolul dezolant al populațiilor care suferă, a civilizațiilor care declină și sombrează în deznădejde iremediabil, ori din pricina deteriorării dramatice a ecosistemelor, a diminuării resurselor și a cohortei de nenorociri care vin după aceea, a războaielor și a suferințelor. Deci am încercat să pun în acest concept tot ce poate fi realmente util. O spun pentru că, de cele mai multe ori, când vorbim despre stagii de supraviețuire sau tabere de supraviețuire, de cele mai multe ori ne raportăm la ce putem vedea în emisiunile de pe Discovery, cu Bear Grylls, care sare din avion cu o parașută și aterizează într-o zonă ostilă, unde doar natura e ostilă… Toată ideea asta, această supraviețuire idilică eu o demontez total, cu programul meu! Nu o spun cu pretenții, nu am nimic cu Bear Grylls, ce arată el acolo este valabil în măsura în care te confrunți doar cu niște vitregii naturale. Dar să fim serioși, nu riscăm să cădem cu avionul în jungla amazoniană sau pe banchiză… Deocamdată suntem aici. Supraviețuirea noastră sau gestul salvator pe care să-l facem începe cu atenția pe care o avem atunci când traversăm strada, atunci când vedem ce se întâmplă în jurul nostru, atunci când știm să evităm o agresiune fizică, atunci când știm să intervenim și să salvăm pe cineva dintr-un accident…

Rep.: Înțeleg că aceste tabere au și o componentă spirituală, morală, dincolo de simpla deprindere a unor tehnici de supraviețuire?

Eugen Sechila: Absolut, absolut. De altfel ăsta e încă un aspect, pe care îmi pare bine că îl abordezi. Toată lumea vorbește în primul rând de tehnici. Și de cele mai multe ori ne amăgim crezând că tehnicile sunt suficiente să ne salveze. Tehnicile sunt și ele bune. Dar ce mă interesează să îi învăț pe oameni, înainte de toate, sunt niște principii. Iar tehnicile, aceste tehnici, da, sunt importante, dar ele sunt subordonate acestor principii de supraviețuire și nu numai de supraviețuire, pentru că, în fond, ce vreau eu să-i fac să înțeleagă, mai mult pe cei tineri, pe adolescenți, este că trebuie să învățăm să trăim cu adevărat, în plenitudinea umanității noastre. Mi s-a întâmplat, în perioada asta de izolare, să fac cursurile online, și le-am spus-o de mai multe ori celor care au avut urechi să audă, că supraviețuirea biologică, câteodată nu este de dorit – doar supraviețuirea biologică, în detrimentul umanității și integrității noastre umane. Ea poate să fie periculoasă, pentru că, atunci când omul cade din demnitatea lui primordială de om, nu devine un simplu animal. Subomul e ceva mult mai înspăimântător decât orice fiară sălbatică. Și, da, ca să răspund întrebării tale: aceste tabere au și o componentă spirituală, pentru că suntem chemați să rămânem întregi, nu suntem făcuți din piese detașate. Are și o componentă tehnică, are și o componentă de gândire tactică și strategică, de pregătire proactivă, de redobândire a autonomiei, care este în fond o formă de libertate. Este o școală a redobândirii libertății.

Rep.: S-au întrebat unii: “de unde denumirea asta așa – Tabere de Haiducie?” Mulți consideră că e vorba de un anacronism, că vorbim de haiduci, că e o chestiune care vine din istorie… Care este explicația acestei denumiri?

Eugen Sechila: Termenul de haiducie și modul în care eu mă raportez la ea se datorează evlaviei pe care eu personal și soția mea, care mi-a fost alături în montarea acestui proiect, o avem pentru rezistenții anticomuniști, pentru cei care au luptat în rezistența armată anticomunistă. Fac referire la acești eroi naționali pentru că sunt exemple foarte concrete de supraviețuire și de supraviețuitori, și iată că vorbeam puțin mai devreme despre ce poate să arate Bear Grylls pe Discovery. Eroii mei nu sunt nici hollywoodieni, nu sunt nici de pe Discovery. Eroii mei și modelele pe care eu vreau să le arăt și cu care vreau să exemplific concretețea lucrurilor pe care le învățăm acolo, sunt acești fii ai poporului românesc, care nu sunt chiar atât de îndepărtați în istorie. Urmașii lor sunt încă printre noi.

Rep.: Înțeleg că și soția ta este urmaș direct de erou anticomunist.

Eugen Sechila: Da, da. Și încă ceva. Cine crede că istoria a fost, a trecut, putem să uităm, că nu riscă să ni se mai întâmple același lucru, se înșeală. Acești oameni au avut curajul, tăria de a mărturisi credința lor, de a o apăra, de a-L mărturisi pe Hristos, cu nici măcar 70 de ani în urmă. Lucrul acesta s-ar putea să se mai întâmple…

Rep.: Genul acesta de antrenamente duce pe mulți cu gândul la taberele paramilitare și vreau să întreb: ai avut vreun conflict cu autoritățile, ai avut vreo coliziune cu serviciile secrete sau cu autoritățile de resort?

Eugen Sechila: Nu, nu. Fiecare om e chemat să își facă treaba lui. Eu îmi fac lucrarea mea. Ei și-o pot face pe a lor. Eu înțeleg că background-ul meu militar să interpeleze și e normal ca ei să supravegheze ce fac eu acolo, dar în așteptare, acest epitet, acest calificativ de tabere paramilitare nu poate fi aplicat, pentru că deja nu vorbim despre nici o armă care să fie alta decât voința, curajul și credința pe care un om le poate avea în inima lui. Armele la care oamenii se referă, în mod comun, în mod ordinar, sunt doar niște obiecte, niște terminații ale voinței noastre. În al doilea rând, cred că ce vreau să fac cu aceste tabere, nu contravine Constituției Poporului nostru. În Constituție este scris că cetățeanul are datoria sfântă să își apere țara și și neamul, da? De când s-a desființat armata în România, eu nu prea văd ce posibilități dă statul român cetățenilor, să ducă această misiune sfântă, care-i a lor. Deci, dacă ar fi cineva supărat în toată chestia asta, cred că mai degrabă cetățenii ar trebui să fie supărați pe stat și nu statul pe pe cetățeni, sau pe mine.

Rep.: Ai vorbit de Armată. Cum vezi, ce părere ai tu despre Armata Română, prin prisma experienței tale?

Eugen Sechila: Am întâlnit în diferite teatre de operațiuni, în special în Afganistan, soldați români și soldați din forțele speciale române, care sunt niște băieți extraordinari. Am legat prietenii cu ei și păstrăm legătura. Deci, din punctul ăsta de vedere, nu pun absolut deloc în discuție pregătirea, profesionalismul lor și capacitățile operaționale ale acestor unități, care rămân totuși mici și puține. Dar cred că această profesionalizare a Armatei și desființarea serviciului militar pentru toți oamenii, pentru toți tinerii din popor, este o catastrofă. Este o dramă. Mulți spun: „cu atât mai bine că a fost desființat serviciul militar, că era o prostie. Eu am făcut armata și era o bătaie de joc…” Da, am schimbat un lucru rău, cu un lucru infinit mai rău. Ne plângem astăzi că tinerii nu mai au repere, că tinerii sunt iresponsabili, că sunt devirilizați, dacă nu efeminați… Dar ce le dăm acestor tineri? Care este alternativa? Ca să revin la întrebare: Armata Română, în afară de faptul că a fost demontată minuțios, printr-un plan – n-a fost o întâmplare, a fost un plan bine pus la punct. Un plan de subminare a sistemului imunitar al unei țări este să-i demolezi Armata. Bărbații lui să nu mai aibă nici o idee de ce înseamnă ierarhie militară sau ierarhie pur și simplu, să nu mai aibă idee de ce înseamnă disciplină, abnegație, să nu mai aibă idee de ce înseamnă un jurământ depus și ducerea la îndeplinire a lui. Deci, în afară de acest lucru, faptul că ceea ce rămâne astăzi din Armata Română este întru totul subordonată, nu intereselor naționale, ci intereselor unei entități străine nouă, asta este dramatic. Nu vorbesc acum neapărat de capacitățile operaționale ale Armatei Române, care nu numai că nu ar putea să apere România, cred că nu ar putea să apere capitala… Dar cui servește Armata Română astăzi? Asta ar trebui să ne punem noi întrebarea, și chiar și soldații care sunt astăzi în serviciu ar trebui să își pună această întrebare. Da? Suntem o componentă a NATO. Eu nu zic că NATO e neapărat rău, dar a negociat cineva statutul nostru acolo, cu adevărat? Și dacă l-a negociat, de ce nu ne păstrăm, în primul rând, prioritățile pe care ar trebui să le aibă armata noastră: să apere interesele poporului român. E un discurs care poate să deranjeze…

Rep.: Înțeleg că nu ești împotriva aderării României la NATO, ci mai mult împotriva statutului pe care și l-a asumat, puțin semnificativ, în cadrul acestei alianțe?

Eugen Sechila: Da, așa e. Îți dau dreptate. Totul se negociază, nu?  Și am impresia că nu prea am știut să negociem acest lucru, nu?

Rep.: Se pare că avem o problemă aici…

Eugen Sechila: Și faptul că nu avem nici o altă rezervă decizională. Adică, dacă NATO îi spune Armatei Române să scurtcircuiteze interesele poporului român, Armata Română s-ar putea s-o facă, fiindcă așa primește ordine?

 

Articolul precedentMoarte misterioasă a aproximativ 300 de elefanți în Botswana / Nu poate fi vorba de braconaj
Articolul următorParlamentul din Israel autorizează folosire serviciilor interne de informații pentru supravegherea cetățenilor bolnavi