Calendarul zilei 25 martie

CALENDARUL ZILEI DE 25 MARTIE
În anul 1857, se naște soprana Elena Teodorini, prima cântăreață română care a pășit pe scena teatrului Scala din Milano.
Mult mai târziu, în anul 1947, vine pe lume un alt muzician celebru: Elton John. Cântărețul și compozitorul britanic a vândut peste 450 de milioane de discuri la nivel mondial, devenind unul dintre cei mai de succes artiști din istorie.
La 25 martie 1949, se constituie Uniunea Scriitorilor din România prin fuziunea Societății Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici.
În anul 1997, printr-o ordonanță de Guvern, pe întreg teritoriul României ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00.
La 25 martie 2004, în localitatea Cislău, din județul Buzău, pirotehniștii români au distrus ultimul lot de mine antipersonal, în prezența ministrului Apărării, la acel moment. Evenimentul a reprezentat contribuția României la eforturile comunității internaționale de a combate acest flagel.
Un an mai târziu, în 2005, se deschide, în Japonia, Expo Aichi – prima expoziție mondială a secolului XXI, având ca temă Înțelepciunea naturii.

Articolul precedentHoroscop 25 martie
Articolul următorExerciții pentru o inimă sănătoasă