În anul 1907, se naște Mircea Eliade, scriitor, istoric și filozof. A fost profesor la Universitatea din Chicago unde a devenit titular al catedrei de istoria religiilor. Opera completă a lui Mircea Eliade cuprinde aproximativ, peste 80 de volume, iar lucrările sale științifice au fost traduse în 18 limbi.
La 13 martie 1934, se naște, în studiourile Walt Disney, celebrul personaj de desen animat Donald Duck, care a debutat în filmul The little hen. În anul 1943, Donald devine, cu adevărat un star și primește Premiul Oscar pentru rolul din The Fuerhrer’s Face.
În 1936, are loc, la Opera Mare din Paris, premiera absolută a tragediei Oedip, de George Enescu.
În anul 1945, avem la Cluj, ședința solemnă a guvernului României pentru instituirea administrației românești asupra întregii Transilvanii.
La 13 Martie 1988, se deschide în Japonia, Tunelul Seikan, cel mai lung tunel feroviar din lume (53,85 km) având și un segment submarin.
În 2009, are loc primul zbor pe un avion supersonic, MIG – 21 Lancer, al unei femei pilot din România. Este vorba despre sublocotenentul Simona Măierean.