Admiterea la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași se va face în acest an fără niciun examen scris și fără probă de sport la Facultate de Sport, transmite Edupedu. Acolo unde sunt necesare, probele orale se vor susține online, „prin intermediul platformelor audio-video”.
Universitatea din Iași se alătură astfel altor universități din țară, care au renunțat la examenele scrise în contextul pandemiei de coronavirus și a imposibilității de a aduce la un loc sute de candidați. Astfel, candidații UAIC se vor putea înscrie electronic, în perioada 13-18 iulie, pe site-ul inscriere.uaic.ro, dar și fizic, la sediul Universității.
Cum va avea loc admiterea la diverse facultăți:
- Facultatea de Drept a renunțat la testul scris, acesta fiind înlocuit de media anilor de studii din liceu.
- Candidații care vor opta pentru Facultatea de Educație Fizică și Sport nu vor mai susține probă sportivă și vor fi admiși pe baza unei medii în care ponderea examenului de Bacalaureat este de 75%.
- Admiterea la Facultatea de Litere se face pe baza mediei de la Bacalaureat.
- Și Facultatea de Informatică a renunțat la testul scris, urmând să facă admiterea de baza unei medii în care nota la Matematică sau Informatică din cadrul examenului de Bacalaureat va conta în proporție de 75%.
- De asemenea, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Facultatea de Teologie Ortodoxă precum și Facultatea de Teologie Romano-Catolică au renunțat la probele specifice, admiterea realizându-se doar pe baza rezultatelor obținute la examenul de Bacalaureat.
La master, admiterea la toate cele 15 facultăți se va face pe baza unei medii în care examenul de licență va conta în proporție de 60%, iar nota la prezentarea CV-ului și/sau a scrisorii de intenție sau interviul, susținute online, va avea o pondere de 40%.