Comisia Europeană a publicat un nou eurobarometru din care reiese că 92% dintre români cunosc noțiunea de „cetățean al Uniunii Europene”, în timp ce doar 65% dintre respondenții români știu ce înseamnă noțiunea. 

Eurobarometrul a avut un eșantion de 1000 de oameni, aceștia fiind intervievați telefonic în perioada 27.02.2020 – 3.03.2020.

Rezultate au fost publicate astăzi, 9 iulie și arată că majoritatea românilor (92 %) cunosc noțiunea de „cetățean al Uniunii Europene” (media europeană fiind 91%).

Sensibilizarea cetățenilor s-a aflat în creștere constantă din 2015, când a înregistrat 87 %, ajungând în prezent la cel mai ridicat nivel din 2007.  În plus, 83% dintre respondenții români consideră că libertatea de circulație în cadrul UE aduce beneficii generale economiei, comparativ cu o medie europeană de 84%.

Potrivit sondajului, mai mult de șase europeni din zece (65 %) cunosc noțiunea de „cetățenie a Uniunii” și știu ce presupune, în timp ce aproape unul din trei (26 %) a auzit despre ea.

Atunci când au fost întrebați cu privire la libera circulație, 84 % dintre respondenți au declarat că sunt de părere că economia țării lor beneficiază, în general, de pe urma liberei circulații a cetățenilor UE în Uniunea Europeană.

În conformitate cu articolul 25 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia are obligația legală de a publica, din trei în trei ani, un raport privind cetățenia UE referitor la aplicarea dispozițiilor privind nediscriminarea și cetățenia, care să prezinte noile priorități din acest domeniu.

 

 

Articolul precedentRoger Federer spune că „aventura” sa în tenis se apropie de final
Articolul următorÎn România, în ultimele 6 luni, s-au produs 24 de accidente din vina șoferilor cu mașini pe dreapta iar 16 oameni au murit în acestea