Telenovela vânzării clubului Dinamo continuă

Suporterii lui Dinamo, prin intermediul programului DDB, spun că se pregătesc să preia clubul și anunță surprize mari în privința numelor care se vor implica alături de ei, conform gsp.ro.

După ce incercarea de preluare a lui Dinamo de catre un grup de investiții spaniol s-a soldat cu un esec, singurii dispuși să preia echipa de la Ionuț Negoiță în acest moment sunt cei implicați în programul Doar Dinamo București. Suporterii anunță că sunt pregătiți și că au alături investitori puternici.

„Acum intervenim pentru a salva încă o dată Dinamo, dacă nu există altă variantă. După ce preluăm noi clubul, poate să apară un investitor serios care să preia de la noi, ar prelua mai avantajos. Dacă suporterii sunt de acord putem oferi și acțiunile noastre, 10,06%, acțiunile noastre.

După ce suporterii vor vota că trebuie să preluăm Dinamo, vom face asta. În momentul acela vor fi investitori și oameni de afaceri importanți care vor intra alături de noi, oameni cunoscuți care prezintă foarte multă încredere. Am solicitat toate documentele financiare ale cubului, nu le luăm de la 0, suntem alături de echipă de 6 luni, știm cum stau lucrurile”, a declarat Robert Thomas, reprezentantul programului DDB.

Aceasta stire vine in contextul in care situatia la Dinamo devine un una din ce în ce mai ingrijorătoare, echipa riscăna să piardă mai multi jucatori, aflati la final de contract, cărora li s-au propus salarii chiar si de patru ori mai mici, vezi cazul lui Filip Mrzljak.

 

Articolul precedentDeclarații hazardate ale lui Donald Trump privind uzul hidroxiclorochinei
Articolul următorRomânia va beneficia de până la 5 miliarde de euro de la UE pentru repornirea economiei