Ilie Năstase este din nou în atenția presei după ce actuala lui soție, Ioana Simion, ar fi sunat la 112 speriată în urma agresiunii fizice aplicate de fostul mare tenismen român.
Incidentul s-ar fi petrecut la o locație din București, dar soția lui Năstase nu ar fi dorit să depună plângere, potrivit DigiSport.
Fostul sportiv a reacționat după presupusa agresiune: „Ce a apărut? Că mi-am bătut soția? Așa spune ea? Nu îmi aduc aminte. Nu a făcut plângere pentru că mă respectă? Dacă așa zice ea, întrebați-o pe ea mai bine…”, a declarat Ilie Năstase pentru ProSport.
Ioana Simion a confirmat ulterior evenimentul: „E adevărat ce a apărut în presă. Nu vreau să dau prea multe detalii, pentru mine e foarte important că am reușit să scap teafără pe ușă. Nu vreau să vorbesc urât la adresa lui. Tot ce mi-am dorit a fost să ies de acolo teafără. Nu am depus plângere din respect, că nu e frumos”.
„Totul a pornit de la o chestie banală, dar nu vă pot detalia. Nu vreau să vorbesc prea multe. Era liniște și pace și deodată… Tot ce pot să spun e că el e încărcat din alte părți și vine și se răzbună pe mine. Nu știu ce să vă spun, că acum sunt și sub șoc. M-am speriat foarte tare”, a adăugat soția fostului tenismen.
„Nu sunam la 112 dacă mă agresa doar verbal. Eu voi încerca să fie mai tot timpul cineva în preajma mea în perioada următoare pentru a nu degenera situația. Sunt atât de speriată încât nici nu-mi găsesc cuvintele. Chiar îmi tremură și acum picioarele…”, a spus Ioana Năstase pentru ProSport.
Conform Gândul, Poliția Capitalei a confirmat evenimentul, susținând că ”la fața locului s-a deplasat un echipaj a Poliției sectorului 2, după un apel la 112 cu privire la un conflict casnic.
„Persoana care a reclamat situația a refuzat să formuleze plângere sau punerea în aplicare a unui ordin de protecție provizoriu”, transmite Poliția Capitalei.
Ilie Năstase, primul lider al clasamentului ATP, este actualmente la a cincea căsătorie.