Reportaj atletism – Iușco, a treia oară cu noroc!

Calificată la Olimpiadă de două ori, o dată la atletism, apoi la Jocurile de iarnă, în proba de bob, dar fără a mai participa, Florentina Iușco, una dintre cele mai bune atlete din România la săritura în lungime, speră ca la Tokyo să nu mai aibă parte de surprize și să ia startul în concurs la a treia ediție a JO pentru care și-a asigurat biletele.

2021 a început în forță pentru atleții din România. După ce săptămâna trecută au participat la Bacău la Campionatul de Seniori, în acest week-end, sportivii și-au dat întâlnire la Campionatele Naționale de la București.

„ Nu e ușor să organizezi două competiții la interval de o săptămână. Avem un singur scop, să desfășurăm tot Campionatul Național și tot calendarul național din iarnă, pentru că stă la baza pregătirii pentru la vară. El stă la baza selecțiilor pentru Campionatul European, a selecțiilor pentru Campionatele Balcanice și practic este cel care ne validează cumva munca, rezultatele și ne putem face obiectivele și strategiile pentru viitor”-  Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism.

Florentina este una dintre puținele sportive din România care a trecut prin patru probe în atletism: înălțime, lungime, triplusalt și 100 metri și are în palmares și un titlul de campioană mondială la bob. Mai sunt 6 luni până la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar Florentina așteaptă cu nerăbdare să concureze în cea mai importantă competiție a Planetei.

„De mulți ani muncesc pentru participarea la Olimpiadă și pot să zic că nu s-a potrivit nicicum. În 2015 am rămas însărcinată și nu am mai participat, a fost decizia mea și nu-mi pare rău. M-am calificat și la Olimpiada de iarnă, la bob, dar am renunțat după ce am născut, a fost prea mult pentru mine. Eram plecată mai tot timpul și copilul era acasă, pur și simplu nu am mai putut” – Florentina Iușco, atletă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de săritură în lungime.

Cel pentru care a renunțat pentru o perioadă la atletism și s-a apucat de bob, a fost băiețelul său, acum în vârstă de 4 ani.

„ Meseria de mamă se împacă perfect cu cea de sportivă. Tot timpul ai o motivație, tot timpul e cineva care să-ți facă ziua mai bună, indiferent dacă te doare ceva sau dacă ai o problemă, el e acolo, te ia în brațe, te pupă și trece tot” – Florentina Iușco, atletă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de săritură în lungime.

A câștigat două medalii de aur la Naționale

De la Campionatele Naționale, sportiva a plecat cu două medalii de aur, una la lungime, iar cealaltă, câștigată în proba de triplusalt.

„Mă simt foarte bine, mă bucur că mi-am făcut un record personal și sinceră să fiu chiar nu mă așteptam pentru că nu am mai sărit triplusalt aici în sală de vreo 5 ani și a fost o surpriză frumoasă pentru mine” – Florentina Iușco, atletă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de săritură în lungime. 

Toader, aur la greutate

Rareș Toader, cel mai bun atlet din România în proba de aruncare a greutății, nu a avut rival la Campionatele Naționale! Sportivul mai are doar 30 de centimetri pentru a-și face baremul pentru Jocurile Olimpice. El a câștigat medalia de aur la o diferență de 2 metri față de ceilalți concurenți.

„Am aruncat decent pentru startul noului sezon. Nu sunt mulțumit de prestația tehnică, dar rezultatul este decent” –  Rareș Toader, campion național de sală la greutate, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing. 

Rareș a trecut cu bine și peste accidentarea de la glezna dreaptă, care i-a dat bătăi de cap în timpul pandemiei.

„Acum sunt în regulă, poate și din cauza aceasta am avut mici emoții, pentru că mi-am dorit foarte mult și știu prin ce am trecut însă cu siguranță până în iunie voi progresa” – Rareș Toader, campion național de sală la greutate, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing. 

Florin Florea: „Mizăm pe 10-12 sportivi calificați la Jocurile Olimpice”

Deși 2020 a fost un an extrem de greu pentru toată lumea și mai ales pentru sportivi, atletismul din România a fost printre primele sporturi care au dat drumul la competițiile de după pandemie.

Cel mai important concurs din 2020 organizat de Federația de Atletism a fost Campionatul Balcanic de la Cluj, unde au participat 12 țări. Pentru 2021, președintele Florea și-a propus ca toate competițiile importante să aibă loc la București.

“Când a venit sezonul de iarnă nu prea am stat pe gânduri și ne-am gândit că trebuie să facem competiția oriunde, important e să facem acest campionatul. Acum s-au mai relaxat lucrurile, la București deja suntem într-o zonă foarte bună, aici vom face Campionatele Naționale și majoritatea competițiilor naționale care le dau sportivilor posibilitatea să-și facă baremurile. Dar este și o bază pentru sezonul de vară, cel care ne selectează tot ceea ce e mai bun pentru Jocurile Olimpice” –  Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism.

România are în prezent 5 atleți calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo din acest an: Florentina Iușco și Alina Rotaru, la săritură în lungime, Daniela Stanciu la săritura în înălțime, Claudia Bobocea în proba de 1500 metri și Alin Firfirică la aruncarea discului.

Până în luna iunie, când sportivii pot să își facă baremurile pentru Tokyo, Florin Florea spune că atletismul va mai avea încă 5 sportivi calificați la Jocurile Olimpice.

“Noi mizăm pe 10 12 sportivi pentru JO, deja 5 sportivi sunt în anticamera calificărilor, este vorba de Bianca Ghelber, Rareș Toader, Alexandru Novac, Marius Cotorean, Narcis Mihăilă. Sunt sportivi la un pas de calificare și cred că toți au șansă să se califice la Jocurile Olimpice, ceea ce e un lucru foarte bun” –Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism.

 

Articolul precedentVIDEO Mihai Chirica, primarul Iașiului, împroșcat cu iaurt de un protestatar
Articolul următorVIDEO Conor McGregor, făcut KO de Dustin Poirier în UFC 257!