Răzvan Burleanu trage semnalul de alarmă și declara că nu este sigur dacă Liga 1 se va putea încheia pe terenul de joc, după ce au apărut focare de COVID-19 la Dinamo și la CFR Cluj, potrivit sport.ro.
Președintele FRF a discutat și despre comunicarea cu UEFA, iar forul suprem nu dorește să se depasesca data de 3 august pentru încheierea competiilor interne. Astfel, playoff-ul Ligii 1 va trebui să se încheie cel târziu până la data menționată pentru ca listele cu echipele care joacă în cupele europene să fie trimise.
Se știe deja că CFR Cluj, Craiova, FCSB și Botoșani sunt cele 4 echipe care vor juca în preliminarii, însă singură problemă ține de desemnarea campioanei României, care va juca în preliminariile Champions League, iar asta s-ar putea decide la meciul direct dintre Craiova și CFR.
De asemenea, Burleanu a anunțat că vor există amenzi mari dacă cluburile nu reușesc să oprească răspândirea cazurilor de coronavirus în interiorul echipelor.
„Ne-am dorit ca orice competiție sportivă să poată să își desemneze câștigătorii pe teren. În momentul de față am mari îndoieli că sezonul actual din Liga 1 se va încheia pe teren, luând în calcul aceste cazuri pe care le avem și care cresc de la zi la zi. Am foarte mari îndoieli că această competiție se mai poate încheia pe teren fără ca integritate sportivă a competiției să nu aibă de suferit, fără ca sănătatea și integritatea jucătorilor să nu aibă de suferit. A fost o discuție cu secretarul general adjunct al UEFA. Noi știm foarte bine că termenele nu se pot negocia la UEFA.
Am solicitat, în repetate rânduri, Ligii Profesioniste de Fotbal și cluburilor din Liga 1 să se întrunească într-o adunare generală și să stabilească scenariile pentru orice situație. De aceea avem, în acest moment, această incertitudine. Nimeni nu știe în momentul de față dacă se va opri campionatul, cine va merge în Liga Campionilor și Europa League sau cine va retrograda. LPF și cluburile trebuie să decidă acest lucru, doar că acum vor fi foarte multe cluburi nemulțumite”, a declarat Răzvan Burleanu.