Rapid a cerut ca Steaua să nu aibă drept de promovare

Rapid contestă dreptul celor de la CSA Steaua de a participa la barajul pentru promovarea în Liga 3. FRF judecă azi cazul, scrie gsp.ro.

În mod normal, Steaua ar fi trebuit să dispute barajul de promovare în cea de-a treia ligă în acest weekend. Adversarii celor de la CSA ar urma sa fie Argeșul Mihăilești și Bărăganul Ciulnița.

În cazul în care FRF va respinge solicitarea Rapidului, meciurile ar urma să se dispute pe stadionul Modelu. Practic, giuleștenii contesta modul ăîn care Steaua a fost desemnată campioană, pe București, de către AMFB.

„Am decis să înghețăm campionatul și să declarăm Steaua campioană pentru că două echipe, Bucharest United și Progresul 2005, au anunțat că nu pot îndeplini condițiile ărotociolului medical, stabilit săptămâna trecută de FRF și de ordinul MTS. Cei de laCSA Steaua și de la Rapid 1923 le-ar fi îndeplinit. Chiar și Asalt era dispusă să joace, dar ei au avut o serie de nelămuriri în legătură cu acel protocol medical. Ca să le rezolvăm ar fi fost nevoie de o altă ședință de Comitet Executiv, însă nu mai era timp. Noi stabilisem ca play-offul să se joace pe Daco – Getica, pe 19, 22 și 25 iulie, pentru că până pe 27 iulie trebuia să anunțăm campioana. Dar regulamentul nostru prevede că play-offul se dispută cu patru echipe, nu cu două sau cu trei”.

Articolul precedentHong Kong amână alegerile din cauza coronavirusului / Opoziția susține că nu este vorba de severitatea pandemiei
Articolul următor4 cazuri de coronavirus la echipa de fotbal Astra Giurgiu / Partida cu prima clasată Craiova a fost amânată