Surorile Pintea au plecat dintr-un sat de lângă Bacău să-și facă o viața mai bună și au reușit prin sport.
În mod normal, cele două văd foarte puțin pe parcursul unui an, însă în 2020 Pandemia de Coronavirus le-a dat șansa de a sta împreună mai mult timp. Și asta pentru că pivotul naționalei mari și-a luat sora de 16 ani (aflată în lotul tricolor de junioare) la București.
”Este cea mai lungă perioadă pe care am petrecut-o alături de Crina de când ea a plecat de acasă, de ani buni” – Andreea Ailincăi, componenta naționalei de junioare a României, jucătoare la Chimia Rm. Vâlcea.
”Mi-am dorit să o văd lângă mine, am așteptat mult timp acest moment, ea era foarte mică când eu am plecat cu handbalul și de atunci îmi doream să o văd și pe ea făcând acest sport când va crește” – Crina Pintea, pivotul naționalei de senioare a României, jucătoare la CSM București.
S-au antrenat zilnic 2-3 ore.
Crina și Andreea au profitat din plin și au tras tare la antrenamente, fie că a fost vorba de cele făcute în casă (în perioada stării de urgență), fie pe terenul sintetic din fața blocului în care locuiesc (de când s-au relaxat restricțiile).
”Este mai puternică decât mine, dar ea încă nu realizează asta. Ne dorim să ajungem să fim colege la lotul naționalei mari. Ea este încă în creștere și în formare, dar i-am spus că trebuie să muncească mult. Este foarte serioasă, niciodată nu spune că nu poate, mereu face în plus și duce toate antrenamentele până la capăt” – Crina Pintea, pivotul naționalei de senioare a României, jucătoare la CSM București.
”Este exigentă Crina, dar mă bucur că stă cu gura pe mine și mă ambiționează. Mi-aș dori mult să pot să-i egalez performanțele și poate să i le și depășesc. Am învățat alături de ea multe exerciții noi, am căpătat experiență în plus” – Andreea Ailincăi, componenta naționalei de junioare a României, jucătoare la Chimia Rm. Vâlcea.
Crina:” Am visat că aveam meci și mă trezeam transpirată”
Obligată de Pandemia de Coronavirus să se obișnuiască cu alt ritm al vieți, Crina Pintea mărturisește că i- a fost greu să stea departe de handbal și că a avut meciuri grele…în somn!
”Mi-a lipsit tot în această perioadă: fetele, activitățile pe care le făceam împreună, interacționam mult. Mi-au lipsit sala, meciurile…am și visat de câteva ori meciuri și mă trezeam transpirată…nici în somn nu mă despart de handbal” – Crina Pintea, pivotul naționalei de senioare a României, jucătoare la CSM București.
Pivotul ”tricolorelor” regretă faptul că Pandemia de Coronavirus le-a dat peste cap planurile și fetele din națională n-au mai apucat să joace pentru biletele de Tokyo.
”Visul meu este să ajung la Olimpiadă. Mi-am dorit foarte mult și visez la acest lucru. Nu s-a întâmplat să jucăm turneul preolimpic anul acesta, dar eu chiar cred în fete și în capacitatea noastră de a ne califica la Tokyo” – Crina Pintea, pivotul naționalei de senioare a României, jucătoare la CSM București.