Organizarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, sub semnul întrebării

Deși Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate pentru anul 2021, modul în care vor fi organizate este deocamdată foarte incert. John Coates, preşedintele Comisiei de coordonare a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, avertizează că organizatorii ar putea întâmpina dificultăți foarte mari dacă pandemia de coronavirus nu va fi eradicată, transmite Agerpres.

Anularea JO cu încă un an iese din discuție, potrivit declarațiilor premierului Japonez, Shinzo Abe. Însă organizatorii se așteaptă la un scenariu în care ori nu va exista un vaccin, ori acesta nu va fi la fel de găsit pentru toate țările din care sunt așteptați participanți.

Planificarea ediției programate în 2021 urmează să fie începută în luna octombrie a acestui an, luându-se în considerare scenarii precum introducerea în carantină a Satului Olimpic, separarea sportivilor de public sau accesul restricționat al publicului în locațiile competițiilor.

 

Articolul precedentUpdate: Elevii pot sta fără mască la orele de curs
Articolul următorPrimăria Sibiu va sprijini părinții pentru plata bonelor