Astăzi în istoria: Nadia Comăneci a obţinut prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice, la gimnastică. Tabela electronică a afişat 1.00, deoarece nu putea arăta nota maximă.
În februarie 1976, Nadia şi colegele ei au mers în Canada, pentru un meci bilateral cu echipa acestei ţări. Găzduită de un patinoar transformat într-o sală cu 12.000 de locuri, din Kitchener, lângă Toronto, întâlnirea s-a încheiat cu victoria clară a României: 388.60 la 381.65. Acest aspect conta însă mai puţin. Şocant a fost faptul că Nadia a primit atunci nota 10! Şi nu o singură dată, ci de şase ori.
Nu era totuşi o premieră pentru gimnasta din Oneşti, ea reuşind aceeaşi notă maximă şi la Naţionalele din 1975.
Deşi era conştient că eleva lui se apropia de perfecţiune, Bela Karolyi a tratat arbitrajul de atunci drept generos.
Nadia obţinuse mai multe note de zece în concursurile premergătoare Jocurilor Olimpice din 1976. La Montreal, însă, situaţia era cu totul alta. În joc erau medaliile olimpice. Şi nimeni nu se gândea că, în condiţiile în care miza era uriaşă, o gimnastă poate să-şi învingă emoţiile şi să fie perfectă. S-a întâmplat în concursul pe echipe. Fetele noastre concurau la paralele, iar Nadia a făcut exerciţiul ei ca la carte. Sala a răsplătit-o cu aplauze.Apoi, s-a retras cuminte lângă antrenorii şi colegele ei. Toţi aşteptau nota. Pe tabela electronică a apărut 1.00, spre uluiala tuturor. Bela Karolyi s-a îndreptat spre juriu pentru a cere explicaţii.
Momentul a fost descris astfel: „Scuzaţi-mă, am spus, este foarte important pentru mine să ştiu nota Nadiei. Şi atunci, un membru suedez al juriului, foarte agitat, mi-a arătat cele zece degete ale mâinilor. Zece? Ce-i asta zece? Vreau nota Nadiei, am strigat nedumerit. Şi atunci am auzit vocea crainicului: Doamnelor şi domnilor, pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice, Nadia Comăneci a obţinut nota zece!”
Echipa română de fetiţe-flori, 15 ani şi jumătate ca medie de vârstă, a eclipsat URSS, care a obţinut, totuşi, aurul.
La doar 14 ani, românca Nadia Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de vară de la Montreal.Deşi potrivit codului de punctaj de la acea vreme al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG) nota maximă posibilă era 10, până în 1976 se considera că aceasta este imposibil de atins.
Înainte de JO de la Montreal, firma Omega, sponsor oficial al competiţiei, i-a întrebat pe responsabilii Comitetului Internaţional Olimpic câte cifre trebuie să aibă tabela de scor, iar răspunsul a fost că sunt suficiente trei cifre, deoarece nota 10 va fi imposibil de obţinut de către vreun gimnast. Cu toate acestea, Nadia Comăneci a obţinut primul 10 din gimnastică executând perfect un exerciţiu la paralele.
Presa din întreaga lume s-a întrecut în a găsi metafore prin care să descrie evoluţiile româncei. „Calificativul maxim obţinut de Nadia Comăneci deschide o epocă nouă în istoria gimnasticii mondiale. De acum încolo se va vorbi despre gimnastica dinainte şi de după Nadia Comăneci”, concluziona Daily Mirror.
„Gimnastica olimpică, iată ceva minunat. Cu Nadia Comăneci este, cât se poate de simplu, artă”, scria trimisul special al revistei „l’Éxpress”. Evoluţiile Nadiei au făcut ca interesul pentru concursul feminin de gimnastică să fie imens. „O stea se naşte“ au titrat americanii.
Acasă, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.
Cu toate că sala în care s-a desfăşurat avea 16.000 de locuri, biletele s-au găsit foarte greu, pe piaţa neagră ele vânzându-se şi cu 200 de dolari, adică de 20 de ori preţul oficial! Nadia a obţinut apoi alte şase note de 10, cucerind titlul olimpic la individual compus, paralele şi bârnă, precum şi medalia de bronz la sol. Teodora Ungureanu a secundat-o cu brio, ocupând locul 2 la paralele şi 3 la bârnă.
Pentru a ajunge la exerciţiile pe care le-a executat ireproşabil, la Montreal, la JO din 1976, Nadia a trudit din greu. Până la 9 ani, a făcut zilnic câte două ore de antrenament. După aceea, norma a crescut la trei ore, iar de la 12 ani a fost nevoită să suplimenteze.
„Tracţiunea în braţe de la paralele atingea uneori 250 de kilograme. Un copil neantrenat s-ar fi desprins literalmente din articulaţiile umerilor”, a explicat Martha Karolyi.
Complexitatea exerciţiului pe care Nadia îl executa la paralele era ilustrată de faptul că el cuprindea 13-14 elemente, dar era alcătuit din combinarea a 150.
20.000 de repetări la antrenamente i-au fost necesare Nadiei pentru a face perfect saltul lateral flick-flack la bârnă!
„Am fost sigură că voi câştiga titlul olimpic. Nu am sărbătorit victoria. În seara aceea abia aşteptam să mă culc. ”
