
În comuna Mânzălești din Buzău sănătatea este la ea acasă. Oamenii care locuiesc la poalele muntelui de sare, depășesc vârsta de 90-100 de ani. Astfel, ne putem mândri și noi cu o ”zonă albastră”, a noastră care se poate compara cu cele 5 zone albastre deja celebre, din lume.
Cifrele confirmă lucrul acesta. Din cei 2000 de locuitori ai comunei, 40 au vârste de peste 90 de ani, ceea ce reprezintă aproximativ 2% din populaţia comunei. Este o incidență neobișnuită având în vedere că la nivel național, numai 0,5% din populația României depășește această vârstă.
Cum reușesc? Este lesne de ghicit: legume cultivate în grădină, carne și pâine mai rar, muncă în gospodărie și aer curat de munte îmbogățit cu sare.
Longevitatea locuitorilor nu este singurul lucru unic în Mânzălești. Tot aici se află cea mai lungă peșteră în sare, din Europa.