O româncă din Marea Britanie este erou în Marea Britanie. Ea este unul dintre cei 12 angajați ai sistemului național de sănătate care apare într-o campanie prin care britanicii le mulțumesc cadrelor medicale pentru eforturile depuse în timpul pandemiei de coronavirus, scrie Digi24.
Claudia Anghel este moașă, româncă de origine și muncește în Marea Britanie. A ajuns acum șapte ani acolo, neștiind limba. Acum, după ani de muncă, a reușit să ajungă să lucreze la spitalul universitar din Coventry. Aceeași meserie a avut-o și în orașul românesc de unde a plecat, Călărași.
Ea a fost selectată pentru campania prin care National Health Service (NHS) aniversează 72 de ani de activitate aducându-le și un omagiu cadrelor medicale. Figura ei va fi de acum familiară pentru milioane de britanici care o vor vedea pe panourile publicitare de pe clădirile publice sau autobuze. Claudia a avut ezitări la început, fiind o fire timidă căreia nu-i place să fie „în lumina reflectoarelor”.
Claudia afirmă că, în ciuda presiunii enorme din ultimele luni, ea și colegele ei nu s-au dezumanizat. În fiecare dimineață când își pune uniforma, nu uită să-și dea cu ruj, chiar dacă știe că sub masca de protecție rujul nu va rezista prea mult.