Republica Moldova: Igor Dodon promite să nu creeze blocaje, dar avertizează că plecarea guvernului Chicu ar duce la haos

Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat vineri că nu va crea blocaje în calea noului preşedinte ales Maia Sandu şi este gata să susţină un nou guvern dacă actualul va fi demis, dar a avertizat că plecarea actualului executiv al premierul Ion Chicu ar însemna, potrivit lui, „aruncarea ţării în haos”, relatează Agora.md. şi Newsmaker.md.

„Eu nu voi crea niciun fel de blocaje în activitatea noului preşedinte ales. Sunt gata dacă va fi necesar să-i acord suportul. Aşa că Maia Sandu dacă aveţi nevoie de ceva, poftim, sunt disponibil. Nici un fel de blocaje nu vor fi. Preluaţi-vă atribuţiile, asiguraţi-vă mandatul, nu uitaţi de angajamentele faţă de oameni. Dar eu voi fi foarte critic atunci când se va merge împotriva unor valori şi când se va încălca Constituţia”, a spus Igor Dodon, în cadrul platformei online „Preşedintele răspunde”, citează Agerpres.

Dodon susţine că guvernul Chicu se descurcă bine cu gestionarea crizei economice şi epidemiologice, îndemnând-o pe Maia Sandu să nu exercite presiuni pentru a forţa demisia actualului executiv.

„Eu personal, Partidul Socialist, guvernul nostru, nu ţine cu orice preţ de guvernare. Doriţi să preluaţi, asumaţi-vă responsabilitatea şi daţi dovadă că puteţi schimba lucrurile. Acest guvern – într-o situaţie foarte dificilă, cu criză, cu pandemie, cu secetă – a reuşit să asigure achitarea salariilor şi a pensiilor la timp, dar nu încercaţi să presaţi ca executivul să plece singur. O demisie a guvernului din iniţiativa proprie ar însemna acum să arunce ţara în haos”, a argumentat Dodon.

În condiţiile actuale, guvernul condus de Ion Chicu „este dator moral şi profesional să îşi continue activitatea”, chiar dacă nu este susţinut de o majoritate parlamentară stabilă, a insistat el.

Însă în cazul în care se va dori alegerea unui nou guvern, Igor Dodon dă asigurări că Partidul Socialist va vota pentru, conform Agora.md.

Articolul precedentOrganizaţia PRO România Craiova a trecut la PSD
Articolul următorShiro Ishii, savantul japonez din iad / Unitatea 731 și una dintre cele mai mari mușamalizări din istorie