Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, a anunțat că este dispus să o susțină pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale

Andrian Candu, liderul Pro Moldova, a declarat că formațiunea sa este gata să susțină candidatura Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din toamnă, deoarece aceasta ar avea cele mai mari șanse să-l învingă pe Igor Dodon.

„Suntem gata să discutăm despre unificarea forțelor cu alte partide de dreapta și centriste. Putem vorbi despre unirea forțelor atât în primul tur al alegerilor, cât și în al doilea, până la crearea unor echipe comune, cu logistică comună, pentru susținerea unui candidat comun. (…) Totuși, cultura politică a moldoveanului, ambițiile personale și interesele ce țin de imagine ar putea să prevaleze și nimic din ce-am descris să nu ne reușească, dar prefer să spun că acest lucru nu este imposibil„ , a menționat Andrian Candu în cadrul unei emisiuni de la N4, notează InfoPrut.

Candu a dat asigurări că în cazul unor negocieri, Pro Moldova nu va înainta nicio condiție pentru Maia Sandu.

„Ea știe ce trebuie să facă pentru țară: să îndeplinească Acordul de Asociere cu UE, să continue cursul integrării europene etc. Dacă Maia Sandu consideră sprijinul nostru drept un „măr otrăvit”, atunci trebuie să ne spună despre asta și noi nu o vom susține public„, a mai subliniat Candu.

Totodată, liderul Pro Moldova a criticat-o pe Maia Sandu pentru activitatea sa în fruntea Guvernului, menționând că „a avut intenții bune în reforma justiției, dar a clacat în tot ce ține de economie și finanțe”.

În altă ordine de idei, liderul Pro Moldova a mai remarcat că formațiunea ar putea avea propriul candidat la alegerile prezidențiale.

În același timp, Andrian Candu a adăugat că nu va forma un bloc electoral sau o coaliție cu reprezentanții Partidului Șor sau ai Partidului Comuniștilor la următoarele alegeri parlamentare.

Chiar ieri, 7 iulie, grupul Pro Moldova, al cărui lider este Andrian Candu, a anunțat lansarea unei campanii naționale pentru demiterea președintelui Igor Dodon sub sloganul: „Dodon pleacă”.

Articolul precedentMarcel Ciolacu, reacție după incidentul parlamentarilor PSD de la șaormerie: După terminarea mandatelor, cred că vor avea mai mult timp liber de reflecție
Articolul următorCiolacu, PSD: Negociem cu Ponta, dar candidatul la Primăria Capitalei rămâne Gabriela Firea