După ce l-a dat în judecată, Igor Dodon îl felicită pe Klaus Iohannis de Ziua Națională a României

După ce zilele trecute s-a aflat faptul că Igor Dodon i-a dat în judecată pe Klaus Iohannis și Ludovic Orban, acum omologul președintelui de la Chișinău a primit o felicitare de la acesta cu ocazia Zilei Naţionale a României.

„Cu ocazia Zilei Naţionale a României, vă adresez, în numele cetăţenilor Republicii Moldova şi al meu personal, sincere şi cordiale felicitări, împreună cu urări de sănătate, bunăstare şi prosperitate. În context festiv, ţin să remarc, cu gratitudine, asistenţa valoroasă oferită de România, inclusiv prin implementarea proiectelor bilaterale sectoriale, cu beneficii importante pentru Republica Moldova.

Rămân optimist privind perspectiva dinamizării şi extinderii relaţiilor speciale moldo-române, bazate pe comuniunea de limbă, cultură, istorie şi pe interesul reciproc avantajos al statelor noastre. Reiterând urările de succes şi progres continuu, adresate Dumneavoastră şi întregului popor român, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, expresia înaltei mele consideraţii”, spune Dodon în mesaj.

Ziarul de Gardă a publicat recent un material în care prezintă cererea depusă de avocatul lui Igor Dodon la Judecătoria Chișinău în care se susține că Președintele României, Klaus Iohannis, Prim-ministrul României, Ludovic Orban, și Președinta formațiunii „Uniunea Creștin Democrată din Germania”, Annegret Kramp-Karrenbauer, s-ar fi  implicat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie și 15 noiembrie 2020, conform InfoPrut.

Articolul precedentCorneliu Idu, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri români, a murit de Covid / Acesta o ajutase și pe Simona Halep la începutul carierei
Articolul următorBilanț coronavirus: 4.272 de cazuri noi din 14.588 de teste efectuate, 199 de decese și 1.259 de pacienți la ATI