Guvernul de la Chișinău anunță deschiderea școlilor și universităților

De la 1 septembrie se vor deschide instituțiile de învățământ publice și private din R. Moldova, a decis vineri Comisia națională extraordinară de sănătate publică, potrivit infoprut.ro.

Școlile și universitățile vor trebui să fie asigurate cu termometre, dezinfectanți și alte produse de igienă. În acest scop, Guvernul va aloca suplimentar 31 milioane lei și alte 105 milioane lei pentru remunerarea cadrelor didactice care vor munci mai mult în perioada următoare. Totodată, nu vor fi permise careurile și alte manifestații festive.

„În spațiile din incinta școlilor și universităților vor fi marcate benzi pentru a delimita distanța între persoane de cel puțin 1,5 metri. Aceeași distanță va fi respectată și între băncile din sălile de curs. Pentru a evita aglomerația, lecțiile vor începe la ore diferite, iar după caz ar putea fi reduse. De asemenea, va fi adaptată și durata pauzelor pentru aerisirea încăperilor și igienizarea mâinilor. În incinta instituțiilor, toți vor fi obligați să poarte măști de protecție, cu acoperirea nasului și a gurii”, se arată în sursa citată.

Se mai subliniază că zilnic, la intrare, un lucrător medical va efectua triajul epidemiologic al elevilor, studenților și personalului angajat. În cazul în care cineva din elevi/studenți va înregistra febră sau alte simptome, acesta va fi izolat într-o încăpere special amenajată, iar în cazul elevilor peste 18 ani sau personalului angajat se va anunța serviciul de urgență 112. Dacă vor fi depistate cazuri de infecție cu virusul COVID-19, întreaga grupă/clasă va fi plasată în autoizolare pe o perioadă de 14 zile.

Articolul precedentOrban afirmă că moțiunea de cenzură este „un mijloc de campanie electorală internă”
Articolul următorCiolacu: Reconstrucţia PSD a început