Preasfințitul Părinte Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud, înconjurat de un sobor de preoți, în prezența unui grup restrâns de credincioși, a oficiat duminică slujba de pomenire pentru cei 1.020 de eroi îngropați în Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca. Aceștia și-au dat viața în iunie 1941 pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică instalată la 28 iunie 1940.
La sfârșitul slujbei de pomenire, Preasfințitul Părinte Veniamin a evocat importanța aducerii în actualitate a faptelor de vitejie a ofițerilor și a soldaților români care și-au dat viața la Țiganca în anul 1941 și i-a îndemnat pe cei prezenți să ducă mai departe memoria eroilor și să educe noi generații demne și responsabile, care să poată scrie istoria adevărată.
La eveniment a participat și Mihai Crețu, consilier la Departamentul pentru relația cu Republica Moldova al Guvernului României, care a menționat că mormintele vrednicilor eroi au fost scoase la iveală de animalele din ferma amenajată pe locul cimitirului de către autoritățile sovietice, iar crucile lor au ieșit din Prut. Sursa a vorbit și despre nedreptățile din acea perioadă, dar și despre datoria noastră de a împlini testamentul de unitate și demnitate lăsat de înaintași.
Precizăm că Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca este situat la 3-5 km de granița Prutului, are nouă gropi comune și 142 de cruci de căpătâi. Acesta a fost restaurat de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE), instituție a statului român, și reinaugurat în 2006, în prezența Regelui Mihai I al României, potrivit infoprut.ro.