Igor Dodon, candidatul independent susținut de PSRM, a organizat o conferință de presă în care a vorbit despre strategia sa în turul doi al campaniei electorale și a atacat-o dur pe Maia Sandu, candidatul PAS la alegerile prezidențiale din R. Moldova, acuzând-o că a făcut parte din „regimul Plahotniuc” și că a închis sute de școli și spitale, potrivit infoprut.ro.
Rusofilul Igor Dodon și-a construit discursul pe o serie de dezinformări la care a apelat și în campania prezidențială din 2016.
Astfel, el a sugerat că Maia Sandu ar pleda pentru închiderea școlilor, lichidarea primăriilor și că ar vrea să blocheze reparația drumurilor. „Cine a închis școlile în 180 de sate? – Maia Sandu! Aceasta înseamnă lichidarea satelor din R. Moldova. (…) Ce a făcut Maia Sandu pentru medici, ce a făcut în afară de optimizarea spitalelor și multiple licitații care au dus la aceea că nu aveam medicamente când am intrat în pandemie”, a declarat Igor Dodon.
Potrivit sursei, dacă Sandu ar ajunge președinte, atunci va lua exemplu de la țările Uniunii Europene și va închide în carantină totală Republica Moldova pe câteva luni. „Stimați agenți economici, concetățeni, eu vă promit că în calitate de președinte nu voi permite instituirea carantinei”, a mai adăugat candidatul independent susținut de PSRM.
Referindu-se la economia R. Moldova, Dodon a susținut că „Maia Sandu propune să stăm cu mâna întinsă la europeni pentru următoarea doză de credit”. „Da, noi avem nevoie de împrumuturi, dar nu pentru consum, dar pentru infrastructură. Stimați agenți economici, eu vă propun să vă gândiți foarte bine pe cine veți susține peste zece zile. Pe cea care vrea să distrugă producătorul autohton sau pe cei care vor să dezvolte economia națională?”, a mai spus actualul șef de stat.
Totodată, contracandidatul Maiei Sandu a sugerat că aceasta nu va putea negocia cu Rusia, pentru că a numit-o stat agresor. La rândul său, actualul șef de stat a promis că dacă va mai câștiga un mandat „nu va închina Republica Moldova nici rușilor, nici românilor”.
Spre final, Igor Dodon a venit cu un atac mitocănesc la adresa Maiei Sandu, sugerându-le cetățenilor R. Moldova: „Nu schimbați porumbelul din mână pe coțofana de pe gard, pentru că o să regretăm toți”.