Sens TV

Schimbări la secțiile de votare pentru basarabenii din România

Schimbări la secțiile de votare pentru basarabenii din România

Cetățenii Republicii Moldova aflați în România pot vota la alegerile prezidențiale din turul 2 la secțiile de votare deschise pe tot teritoriul țării, scrie infoprut.ro.

Pentru cei aflați în București, au fost deschise secții în sediul Ambasadei, dar și o secție nouă, in incinta Autorității Electorale Permanente. De asemenea, a fost modificată și adresa secției de votare de la Iași – Casa de Cultură a Studenților, str. Vasile Conta nr. 30.

Adresele complete ale tuturor secțiilor de votare pe teritoriul României sunt următoarele:

  • Secţia de votare nr.1/406 București, sediul Ambasadei, Aleea Alexandru 4
  • Secţia de votare nr.1/407 București, str. Stavropoleos 6, în incinta Autorității Electorale
  • Permanente
  • Secţia de votare nr.1/408 Iași, Casa de Cultură a Studenților, str. Vasile Conta nr. 3
  • Secţia de votare nr.1/409 Timișoara, Colegiul Național de Artă “Ion Vidu”, str. Cluj 12
  • Secţia de votare nr.1/410 Cluj Napoca, Casa de Cultură a Studenților, Piața “Lucian Blaga” 1-
  • Secția de votare nr.1/411 Galați, Universitatea “Dunărea de Jos”, str. Domnească 4
  • Secția de votare nr.1/412 Brașov, Casa de Cultură a Studenților, str. Memorandumului 3
  • Secția de votare nr.1/413 Constanța, Universitatea “Ovidius”, bd. Mamaia 124, Aleea Universității 1
  • Secția de votare nr.1/414 Bacău, Universitatea “Vasile Alecsandri”, Calea Mărășești 158
  • Secția de votare nr.1/415 Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare”, str. Universității 13
  • Secția de votare nr.1/416 Sibiu, Școala Gimnazială “Regina Maria”, str. Zaharia Boiu
  • Secția de votare nr.1/417 Craiova, Universitatea din Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza 13
  • Secția de votare nr.1/418 Oradea, Universitatea din Oradea, Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, parter, str. B.Ș.Delavrancea, nr.4, clădirea D+4E

Votarea va avea loc în intervalul orelor 07,00 – 21,00.

Cetățenii R. Moldova stabiliți în străinătate pot vota în baza unuia dintre următoarelor acte de identitate:

  • pașaportul cetățeanului Republicii Moldova valabil, sau expirat;
  • buletinul de identitate (cu fișa de însoțire) al cetățeanului Republicii Moldova;
  • livretul de marinar.

Amintim că, în urma primului tur, niciun candidat nu a obținut majoritatea voturilor, astfel, conform Codului Electoral, persoanele poziționate pe primele două poziții – fosta prim-ministră Maia Sandu (36,16%) și președintele în exercițiu Igor Dodon (32,61%) – vor participa în cel de-al doilea tur. Cei doi contracandidați au mai concurat pentru fotoliul de președinte în 2016, la fel calificându-se ambii în turul doi.