Senatul a resprins proiectul prin care românii pot vota 2 zile la alegerile locale. Aceasta a fost propunerea senatorului USR, Florina Presadă. Totuși, actul va merge și la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz- scrie Agerpres.
Raportul de respingere al propunerii legislative propus plenului de Comisia juridică a întrunit 86 voturi „pentru” şi 44 „împotrivă”.
„Am propus ca durata procesului de vot să fie de două zile, astfel încât să diminuăm riscul de infectare cu SARS-COV2 în rândul alegătorilor. Avem nevoie de vot pe timpul a două zile pentru un vot în siguranţă pe 27 septembrie. Sunt lucruri pe care şi le doresc şi românii, după cum arată un sondaj recent – 63% dintre simpatizanţii tuturor partidelor şi-au exprimat interesul pentru mai multe zile de vot, pentru securizarea procesului de vot în pandemie, iar 82% dintre românii cu drept de vot cer creşterea numărului secţiilor de votare. Azi vedem cum evoluţia pandemiei e din ce in ce mai îngrijorătoare. În ultima săptămână, avem o medie zilnică de 1.200 cazuri noi de infectări cu noul coronavirus.(…) La Comisia juridică s-a dat un raport de respingere fără discuţii serioase cu experţi epidemiologi. Modificarea poate fi adoptată în timp util, iar ajustarea calendarului electoral putea fi făcută prin hotărâre de Guvern”, a spus Presadă în plen.
În proiect mai scrie că ar putea fi transformate în secții de vot și construcțiile ușoare și containerele de locuit.
„La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, sediile secţiilor de votare pot fi amplasate şi în construcţii uşoare şi containere de locuit”, se arată în propunerea legislativă, respinsă marţi de Senat.