Primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată pentru fapte de abuz în serviciu cu privire la achiziţia de către municipalitate, prin leasing operaţional, a unor autoturisme Skoda, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Potrivit sursei citate, fapta pentru care Mihai Chirica este acuzat de procurori de abuz în serviciu ar fi fost comisă în 2013, când era viceprimar al Iaşiului şi înlocuitor al primarului de atunci, Gheorghe Nichita. Prejudiciul estimat este de circa 503.000 lei.
În acelaşi dosar sunt trimişi în judecată şi fostul primar Gheorghe Nichita, care în prezent se află în detenţie din cauza unui alt dosar, şefa Serviciului Juridic de la acea vreme, Doina Florescu, fostul şef al Serviciului Administrativ, Costică Eugen Chişcă şi fostul director al Direcţiei Tehnice Petru Dumitru Tomorug, potrivit Agerpres.