Preşedinţii României, Klaus Iohannis, Lituaniei, Gitanas Nauseda, şi Poloniei, Andrzej Duda, afirmă într-o declaraţie comună susţinerea poporului Belarusului în construirea unui parcurs democratic şi fac apel la comunitatea internaţională să se alăture UE şi statelor sale membre în demersul de a pregăti o agendă pozitivă pentru Belarus, împreună cu un pachet de sprijin pentru tranziţia politică, economică şi socială a ţării.
„Noi, preşedinţii Lituaniei, Poloniei şi României, ca state membre ale Uniunii Europene:
- susţinând ferm libertatea şi promovarea principiilor democratice,
- evidenţiind că alegerile libere, corecte şi transparente sunt un drept democratic fundamental al oricărei naţiuni,
- recunoscând drept legitime rezultatele alegerilor doar dacă acestea sunt organizate în conformitate cu Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi sunt monitorizate internaţional,
- admiţând explicit că nimeni altcineva decât poporul Belarusului are dreptul de a decide destinul pentru ţara sa,
- reasigurând asupra respectului nostru pentru o astfel de decizie realizată pe baze legitime,
- înţelegând că un Belarus prosper, construit pe încredere socială şi o viziune comună, este esenţial pentru o Europă mai stabilă şi mai sigură,
Ne declarăm voinţa să susţinem poporul Belarusului în construirea unui parcurs democratic, printr-o conducere de stat aleasă democratic, o societate civilă liberă, prin economie de piaţă şi prin statul de drept”, se arată în declaraţia celor trei preşedinţi – „Propunere pentru un Belarus democratic”.
Cei trei şefi de stat arată că oferă expertiza şi know-how-ul pentru parcursul de reforme politice şi economice, pentru construirea de instituţii independente şi pentru asigurarea unui mediu unde respectul pentru drepturile omului şi libertatea de expresie sunt o normă fundamentală de neclintit a societăţii, potrivit Agerpres.
Aceştia opinează că, în demersul de sprijinire a poporului Belarusului, este util ca Uniunea Europeană, ca putere economică globală majoră, să propună un pachet de asistenţă pentru transformarea economică a Belarusului democratic care ar trebui să includă, între altele:
- facilitarea comerţului cu Uniunea Europeană şi asistenţă pentru negocierile de aderare la Organizaţia Mondială a Comerţului;
- un regim liberalizat de vize, atunci când vor fi întrunite condiţiile necesare;
- asistenţă pentru diversificarea sectorului energetic şi pentru securitatea energetică a Belarusului;
- acces la resursele financiare pentru restructurarea şi lansarea economiei belaruse de tip liberal;
- prezenţă şi activitate sporite ale instituţiilor financiare internaţionale pentru reformarea economiei belaruse şi pentru sporirea investiţiilor.
„Adresăm un apel către comunitatea internaţională de a se alătura Uniunii Europene şi statelor sale membre în demersul de a pregăti o agendă pozitivă pentru Belarus, împreună cu un pachet de sprijin pentru tranziţia politică, economică şi socială a ţării”, menţionează cei trei preşedinţi.