Orban acuză: Și USR l-a votat pe Iordache / USR, replică dură după declarațiile șefului PNL

După ce ieri, în Parlament, Florin Iordache a fost votat noul președinte al Consiliului Legislativ, astăzi, Ludovic Orban i-a acuzat pe cei de la USR că l-ar fi votat și ei pe Iordache. 

Aflat la depunerea listelor pentru alegerile parlamentare, Ludovic Orban i-a acuzat pe cei de la USR că unii membri ai partidului l-au votat pe Florin Iordache pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ.

„Dacă ne uităm pe voturi, nu văd altă explicație decât aceea că unii membri USR au votat cu Florin Iordache”, a spus Orban.

„Am avut un candidat. Parlamentarii PNL sunt singurii care au votat cu Augustin Zegrean”, a continuat Orban.

Augustin Zegrean a candidat împotriva lui Florin Iordache pentru funcția pe președinte al Consiliului Legislativ. Acesta a condus în cariera sa Curtea Constituțională.

Ludovic Orban a conchis că alegerea lui Iordache reprezintă ”sfidarea întregii societăți românești”.

USR, replică dură

Într-o intervenție la Digi24, deputatul USR Cătălin Drulă a susținut că acuzațiile PNL sunt „minciuni ordinare” și că este imposibil ca partidul din care face parte să fi votat cu cel cu care s-au luptat atâta timp, pe vremea când Florin Iordache era ministrul justiției.

Cătălin Drulă a acuzat un blat eșuat între PNL și PSD și spune că dintr-un simplu calcul matematic, nu ar fi fost nevoie de vreun vot al USR pentru ca Iordache să fie ales.

Știrea inițială

Florin Iordache a fost ales noul președinte al Consiliului Legislativ. Plenul Parlamentului l-a votat în această funcție cu 145 de voturi pentru și 43 contra.

Funcția de președinte al Consiliului Legislativ este pe viață. Şefii de aici, numiţi prin votul senatorilor şi deputaţilor, nu au o limită de mandat şi nu există nici o procedură prin care să poată fi revocaţi.

Fostul șef al Curții Constituționale, Augustin Zegrean,  a candidat, de asemena, la șefia Consiliului Legislativ, însă a obținut doar 41 de voturi pentru și 187 contra,  iar Ionuţ Duli Mazâlu – 2 voturi pentru şi 226 contra- scrie Digi24.

În funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost numit senatorul USR George Edward Dircă. În favoarea acestuia au votat 174 de parlamentari, iar împotrivă – 17.

 

Articolul precedentCovid ucide oriunde: Unde a fost răpusă o femeie de virus?
Articolul următorStudiu: Poluarea aerului costă orașele europene 160 de miliarde de euro anual / Bucureștiul, pe locul 2 în top