Klaus Iohannis, către părinți: Vă încurajez să trimiteți copiii la școală și să le explicați că va fi diferită

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în cadrul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni, că limitarea accesului la educație are efecte negative majore, iar decizia de a deschide școlile, deși nu este una ușoară, este corectă și necesară.

„Școala începe pe 14 septembrie în condiții cu totul diferite față de anii trecuți. În acest moment, avem doar câteva localități în care educația se va relua exclusiv online, iar în altele se va desfășura în sistem hibrid, în funcție de situația epidemiologică și de posibilitățile logistice existente. Autoritățile centrale și locale, dar și conducerile unităților de învățământ, au implementat o serie de proceduri pentru a limita riscul de transmitere a COVID-19 în comunitatea școlară, dar eficiența lor depinde de colaborarea cadrelor didactice, a părinților și a elevilor”, a declarat Iohannis.

Acesta a subliniat că nu se poate reduce riscul de infectare la 0, dar este important să se conștientizeze că prin respectarea regulilor de bază fiecare contribuie la siguranța comunității.

„Limitarea accesului la educație are consecințe negative majore pentru generațiile tinere și ne afectează viitorul. Așadar, decizia de a deschide școlile, deși nu este una ușoară, este corectă și necesară”, a mai completat șeful statului.

De asemenea, acesta a mulțumit tuturor pentru eforturile depuse la pregătirea începerii școlilor și a încurajat părinții să-și trimită copiii la școală, nu înainte de a le explica că școala va fi diferită, cel puțin pentru un timp.

Articolul precedentSONDAJ intern al PNL: Diferență mică între Nicușor Dan și Gabriela Firea / Creștere pentru Băsescu
Articolul următorIohannis, despre campania electorală: Campionul populismului fără acoperire este PSD