Zi neagră în Parlament: Florin Iordache, ”călăul” Legilor Justiției, a fost ales noul președinte al Consiliului Legislativ

Florin Iordache este noul președinte al Consiliului Legislativ. Plenul Parlamentului l-a votat în această funcție cu 145 de voturi pentru și 43 contra. Funcția de președinte al Consiliului Legislativ este pe viață. Şefii de aici, numiţi prin votul senatorilor şi deputaţilor, nu au o limită de mandat şi nu există nici o procedură prin care să poată fi revocaţi.

Fostul șef al Curții Constituționale, Augustin Zegrean,  a candidat, de asemena, la șefia Consiliului Legislativ, însă a obținut doar 41 de voturi pentru și 187 contra,  iar Ionuţ Duli Mazâlu – 2 voturi pentru şi 226 contra- scrie Digi24.

În funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost numit senatorul USR George Edward Dircă. În favoarea acestuia au votat 174 de parlamentari, iar împotrivă – 17.

Votul a fost secret, cu buletine.

Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ a rămas vacantă după demisia lui Şerban Iliescu, iar de la conducerea Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a demisionat Gheorghe Popescu.

Articolul precedentJean Claude Van Damme a salvat de la moarte o căţeluşă chihuahua. Patrupedul avea pașaport fals și urma să fie eutanasiat
Articolul următorPeste 100 de paturi suplimentare la ATI București. Spitalele Floreasca și Sf. Ioan devin suport COVID