Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferință de presă , că poate fi făcută cu greu o comparație între accidentul produs în coloana oficială a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea și cel în care a fost implicat Lucian Bode și cp acesta din urmă nu ar trebui să își dea demisia.
„Putem trage două concluzii clare: că nu e bine să te grabești când vrei să ajungi undeva cu mașina și se vede înca o dată, foarte clar, nevoia dezvoltării infrastructurii. Partea bună e că nu a fost nimeni rănit și asta este un noroc… Cu greu pot fi comparate aceste două spețe. Din informațiile mele, încă se cercetează. În acest ultim accident nu a fost vorba de nicio coloană oficială, s-a deplasat cu mașina pusă la dispoziție absolut legal de SPP. Dacă s-a greșit în trafic, să se vada cine și de ce”, a declarat președintele.
Pasiunea pentru girofar, sirene și drum liber a oficialilor, amintește izbitor de cazul morții polițistului Bogdan Gigină cu implicarea ministrului de atunci Gabriel Oprea.
Accidentul are loc pe Drumul Național 7, în localitatea Dumbrăveni. Mașina în care ministrul Transporturilor Lucian Bode era pasager s-a oprit într-un gard, în timp ce un alt autoturism, de culoare albă, este lovit frontal.
Din imagini reiese că mașina ministrului depășise cel puțin zece autoturisme, pe linie continuă.
Șoferul ministrului Bode a necesitat internare, iar oficialul a primit îngrijiri medicale la fața locului.