Guvernul a decis rechemarea lui Gheorghe Dimitrescu din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Bonn, Republica Federală Germania, potrivit Agerpres.
Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de Executiv de vineri.
Joi, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017.
Conform unui comunicat de presă al DNA, în perioada mai – octombrie 2017, Liviu Dragnea şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa ce decurg din calitatea de preşedinte al unui partid politic faţă de Gheorghe Dimitrescu, precum şi faţă de alte două persoane, în scopul de a obţine, în aceeaşi perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, cu încălcarea dispoziţiilor Legii 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 dolari. Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea şi perfectarea unor vizite ale lui Dragnea cu înalţi oficiali americani.
„În scopul ascunderii adevăraţilor beneficiari ai serviciilor de lobby, respectiv Nicolae-Liviu Dragnea şi partidul politic, plata sumei de 100.000 de dolari ar fi fost efectuată de o societate americană cu sediul în New York, deţinută de un cetăţean româno-american, urmând ca acestuia să i se restituie în România suma de 100.000 euro prin intermediul unei rude, lucru care s-ar fi şi întâmplat, suma fiind procurată în parte de suspectul Gheorghe Dimitrescu, respectiv 45.000 euro”, menţionează procurorii anticorupţie.
Potrivit DNA, în schimbul foloaselor primite de la Gheorghe Dimitrescu, în perioada iunie – iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia influenţa reală pe care o avea asupra ministrului Afacerilor Externe, promiţând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu în funcţia de consul general al României la Bonn, lucru care s-a şi întâmplat.