Alexandru Bălan, cunoscut drept vloggerul „Colo”, a fost eliberat de la Secția 9 din București, după ce seara trecută a fost reținut pentru cercetări, transmite Digi24. Vloggerul este acuzat de instigare publică la violență împotriva minorelor și la agresiune sexuală.
Vloggerul a fost plasat sub control judiciar timp de 60 de zile, timp în care nu îi va fi permis să posteze conținut pe nicio rețea de socializare.
Alexandru Bălan a fost reținut marți seară în dosarul în care este acuzat că a instigat la violență împotriva minorelor, inclusiv la viol. Acuzațiile au fost făcute după ce vloggerul a postat un filmuleț pe contul personal de YouTube, în care povestește un episod în care a fost autorul unei agresiuni sexuale împotriva unei minore. Colo a afirmat că unele fete merită să fie lovite și agresate, în baza felului în care se îmbracă.
Ulterior, Alexandru Bălan și-a retras afirmațiile, punându-le pe seama unei încercări nereușite de a produce un video de divertisment, postat acum câțiva ani. Vloggerul și-a cerut scuze public și a declarat că afirmațiile nu reflectă valorile pe care le are.