Otrăvirea lui Navalny: Sancțiunile UE vizează personalități ruse de top

UE a impus sancțiuni pentru șase înalți oficiali ruși și un centru de cercetare chimică pentru otrăvirea cu Novichok a militantului anti-Putin, Alexei Navalny, potrivit BBC.

Printre cei vizați de interdicțiile de călătorie ale UE și de înghețarea activelor se numără șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) Alexander Bortnikov și doi miniștri ai apărării.

Între timp, Navalny își revine la Berlin. El a dat vina pe președintele Vladimir Putin pentru atacului asupra sa din august. Kremlinul a negat orice rol în acesta.

Miniștrii de externe ai UE au fost de acord luni asupra sancțiunilor, cerute de Franța și Germania, care sunt convinși că agentul nervos provine dintr-o unitate de stat.

Declarația UE de joi spune că „ținând cont de faptul că Alexei Navalny era sub supraveghere la momentul otrăvirii sale, este rezonabil să concluzionăm că otrăvirea a fost posibilă numai cu implicarea Serviciului Federal de Securitate”.

Guvernul rus contestă constatarea de către experții europeni că arma chimică extrem de toxică Novichok, dezvoltată de oamenii de știință sovietici în Războiul Rece, a fost folosită.

Declarația UE spune însă că sancțiunile fac parte din acțiunea de combatere a „proliferării și utilizării armelor chimice”. Liderii UE se întâlnesc pentru un summit de două zile la Bruxelles.

Declarația spune că „este rezonabil să concluzionăm că otrăvirea lui Alexei Navalny a fost posibilă numai cu acordul Biroului Executiv Prezidențial”.

Anterior, ministrul rus de externe, Sergei Lavrov, a acuzat UE că nu a înțeles ceea ce el a numit „necesitatea unui dialog reciproc respectabil” și a spus că Rusia va riposta împotriva sancțiunilor.

Articolul precedentProf. Perronne: Ni se inventează un al doilea val pe baza testelor PCR, de multe ori fals pozitive
Articolul următorMonica Anisie: Ne pregătim să fim în scenariul roşu, dacă este necesar