Guvernul Libanului și-a dat demisia în cursul nopții de luni, la o săptămână după explozia masivă din Beirut, transmite CNN. Accidentul a ucis peste 160 de persoane, a rănit mai mult de 5.000 și a generat o serie de proteste antiguvernamentale.
Trei dintre miniștrii guvernului își dăduseră deja demisia, împreună cu alți șapte membrii ai parlamentului.
În seara de luni, protestele ținute în fața cabinetului prim-ministrului Hassan Diab au devenit deosebit de violente, oamenii aruncând pietre, artificii și cocktailuri Molotov spre forțele de ordine care au ripostat cu gaze lacrimogene.
Prim-ministrul Hassan Diab a fost adus la putere în decembrie 2019, la două luni după ce o altă serie de proteste a dus la căderea guvernului. Guvernul condus de Diab este compus din tehnocrați și a avut susținerea principalelor partide libaneze, inclusiv a grupului militant Hezbollah, susținut de Iran.
După demisia lui Hassan Diab, Libanul este nevoit să găsească un nou prim-ministru, al treilea în mai puțin de un an.
Explozia de săptămâna trecută a destabilizat și mai mult Libanul, deja afectat de una dintre cele mai grave crize economice a ultimelor decenii și de pandemie. Guvernul este acuzat de corupție și de gestionare deficitară a crizelor pe care cetățenii Libanului le-au avut de îndurat.