VIDEO LIVE TEXT Atac TERORIST în Viena: Un polițist și un atacator au fost uciși, mai mulți morți și răniți / Oameni luați ostatici

Un atac armat terorist a avut loc luni seara pe lângă o sinagogă din Viena, dar și în alte cinci zone ale orașului, potrivit AFP și Reuters. Ministerul de interne a calificat atacul ca fiind de natură teoristă.

UPDATE 23:44 Un agent de poliţie a fost ucis în atacul armat din centrul Vienei, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate austriece, citate de agenţia de presă APA. De asemenea, unul dintre autorii atacului armat a fost împuşcat mortal de forţele de intervenţie, iar altul a fost arestat. Conform unor surse, mai multe persoane au fost ucise în atacul produs în zona Pieţei Suedia din capitala Austriei.

UPDATE 23:20 Presa austriacă vorbește de asemenea despre o luare de ostatici la un hotel și la restaurantul Akakiko.

Mai multe persoane au fost rănite în timpul unui schimb de focuri de armă, a scris Poliția pe Twitter, după ce un ziar a raportat un atac asupra unei singagoge.

Unul dintre atacatori „ar fi murit, iar altul a reușit să fugă, a declarat Ministerul de Interne, citat de agenția de presă austriacă APA. Potrivit aceleiași surse, un ofițer de poliție a fost, de asemenea, grav rănit.

Un martor, intervievat la un canal de televiziune, a spus că a văzut „o persoană care fugea cu o armă automată, care trăgea sălbatic”.

Poliția a ajuns apoi la fața locului și a ripostat, un alt martor raportând „cel puțin 50 de împușcături”.

„În acest stadiu, nu este posibil să se spună dacă sinagoga a fost vizată de atac”, a reacționat pe Twitter Oskar Deutsch, președintele Comunității Evreiești din Viena (IKG).

  • stirea se actualizeaza

Update:

  • Patru persoane au murit în atacul de marți seara, șeful poliției, Franz Ruf, precizând că doi bărbați și o femeie au fost uciși. De asemenea, unul dintre atacatori a fost și el ucis de forțele de ordine.
  • 08:00 Autorităţile austriece au anunţat marţi dimineaţă că atacatorul ucis a fost identificat şi ar fi fost un simpatizant al organizaţiei teroriste Stat Islamic. Bărbatul purta o vestă cu explozibil falsă. Poliţia a ajuns la domiciliul acestuia şi a efectuiat o percheziţie.
  • Ministrul de interne, Karl Nehammer, a declarat că cel puţin un atacator „puternic înarmat şi periculos” este încă în libertate. El a îndemnat oamenii să evite centrul Vienei şi le-a spus părinţilor să nu-şi ducă copiii la şcoală marţi.

 

Articolul precedentLista actualizată a țărilor din „zona galbenă” / Cei care vin din aceste țări trebuie să intre în carantină
Articolul următorUn vaccin experimental a fost testat de CureVac