CALENDARUL ZILEI DE 5 APRILIE

CALENDARUL ZILEI DE 5 APRILIE
În anul 1904, se înființează Automobil Club Regal, în prezent Automobil Club Român. Țara noastră se afla printre primele 10 țări din Europa și printre primele 14 pe plan mondial care și-au constituit un club automobilistic.
La 5 Aprilie 1964, intră în funcțiune primul tren fără conductor, folosit la metroul din Londra.
În 1973, la clinica chirurgicală nr. 2 din Târgu Mureș, o echipă de medici, condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa, efectuează prima operație pe cord deschis din România.
Doi ani mai târziu, în 1975 se naște actorul Alexandru Papadopol. A studiat actoria sub îndrumarea lui Dem Rădulescu.
Și în 2013, regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit primește un premiu BAFTA onorific pentru suportul pe care l-a acordat întreaga viață filmului și televiziunilor britanice. Totodată, este declarată ”cea mai memorabilă fată Bond”, pentru apariția ei alături de Daniel Craig în clipul de promovare a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Clipul îi prezintă pe regină și pe James Bond sărind cu parașuta dintr-un elicopter. În realitate regina nu a sărit cu parașuta și nici Daniel Craig, saltul a fost realizat de dublurile celor doi.

Articolul precedentHoroscop 5 aprilie
Articolul următorCasa memorială Amza Pellea din Băilești