Calendarul zilei 22 aprilie

CALENDARUL ZILEI DE 22 APRILIE
În anul 1850, se naște poeta Veronica Micle, cunoscută mai ales pentru relația pe care a avut-o cu Mihai Eminescu. Dacă talentul ei scriitoricesc a fost contestat de-a lungul vremii, ce nu poate fi contestat este impactul pe care l-a avut asupra poeziei lui Eminescu.
La 22 Aprilie 1866, are loc primul concert simfonic din București, la Teatrul cel Mare. Programul a avut lucrări de Beethoven, Mozart și Haydn.
Un an mai târziu, în 1867, se stabilește moneda naționale leu, având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost din bronz, bătute în Anglia și au avut valori nominale de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani.
Astăzi se împlinesc 120 de la nașterea, în 1904, a fizicianului american Robert Oppenheimer. Cunoscut drept ”părintele bombei atomice” și unul dintre responsabilii dezastrului de la Hiroshima și Nagasaki.
În 1970, se sărbătorește pentru prima dată Ziua Pământului. Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată față de mediu.
În 2017, de Ziua Planetei Pământ, NASA a lansat un site unde oamenii pot “adopta” părți ale planetei.

Articolul precedentHoroscop 22 aprilie
Articolul următorElevii Români, CAMPIONI MONDIALI la Robotică & Un Polonez a stat 4 ORE în GHEAȚĂ