Calendarul zilei 15 aprilie

CALENDARUL ZILEI DE 15 APRILIE
În anul 1452 se naște creatorul Mona Lisei, Leonardo da Vinci. De la artă la știință, a fost pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor. Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii
La 15 Aprilie 1912, vasul de croazieră Titanic se scufundă în oceanul Atlantic, după coliziunea cu un iceberg. Două ore și 40 de minute a durat ca nava să fie înghițită de ape.
În 1918, Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă este declarată muzeu și devine astfel prima casă memorială din România.
În anul 1938, se naște celebra actriță Claudia Cardinale. Ceea ce mai puțini oameni știu este că în copilărie visa să devină exploratoare, iar în adolescență se gândea să se facă învățătoare. Soarta a avut, însă, alte planuri pentru ea. Într-o după-amiază, când ieșea de la liceu a fost abordată de un necunoscut, care i-a propus să joace într-un film documentar.
Și în 2019, un incendiu masiv cuprinde Catedrala Notre-Dame din Paris. Acoperișul și turla principală s-au prăbușit.

Articolul precedentTurneul de tenis Țiriac Open revine la București
Articolul următorParcul Bazilescu, BÂNTUIT?