USR cere reexaminarea modificării legii cu privire la educația sexuală

Parlamentarii USR au cerut printr-o scrisoare adresată președintelui Klaus Iohannis să nu promulge modificarea legii Educației ce vizează educația sexuală, așa cum a fost votată pe 3 iunie, transmite Agerpres. USR cere ca legea să fie retrimisă spre examinare în Parlament, susținând că modificarea votată săptămâna trecută lezează dreptul elevilor la educație.

Legea 45/2020 prevede educația sexuală făcută în școli, adaptată vârstelor și sincronizată cu programa aprobată de Ministerul Educației începând cu 2004. Potrivit modificării votate pe 3 iunie, la cursurile de educație sexuală urmează să participe doar elevii ai căror părinți își dau acordul.

Conform scrisorii trimise de USR, modificarea votată limitează accesul elevilor la  „programele şi activităţile de Educaţie pentru sănătate şi educaţie sexuală”. Parlamentarii USR susțin în continuare necesitatea unui dialog cu părinții și informarea acestora cu privire la conținutul predat, însă consideră „excesiv” ca dreptul la educație și informare al elevului să fie condiționat de acordul părinților.

Articolul precedentMarcel Ciolacu: PSD e în sondajele noastre la 29%, iar PNL la 35%
Articolul următorOrban: Guvernul consideră că alegerile locale ar trebui organizate la sfârșitul lunii septembrie