Un reputat economist îi îndeamnă pe români să-şi facă rezerve pentru ceea ce va urma, avertizând că Statele Unite vor trece printr-o criză fără precedent, care se va răsfrânge şi asupra României, potrivit adevarul.ro.
Protestele violente din Statele Unite şi criza economică americană ameninţă toată planeta, inclusiv economia României.
Pe plan internaţional, condiţiile de finanţare au început să se deterioreze, spun specialiştii, care anunţă că impactul negativ va fi major.
„Întotdeauna când eşti într-o criză trebuie să cauţi să-ţi faci rezerve, rezerve de lichidităţi, să ţii cheltuielile la un nivel cât mai redus. Fiecare întreprinzător se recomandă să-şi facă o diagnosticare a activităţii, identificându-şi cele mai importante 2-3 puncte forte pe care le au, pe care să încerce să le amplifice”, a spus preşedintele onorific al Consiliului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii, Ovidiu Nicolescu, citat de Mediafax.
Economia americană a înregistrat în primele trei luni ale acestui an cea mai gravă contracţie de după criza financiară globală din 2008, ca urmare a măsurilor de izolare destinate să împiedice propagarea noului coronavirus, care a oprit activitatea economică.