O stație de alimentare cu hidrogen va fi construită la Frankfurt. Aceasta va alimenta cea mai mare flotă de trenuri pe hidrogen din lume și aparține companiei germane de transport regional RMV, scrie Reuters.
Locomotivele diesel din parcul industrial Infraserv Hoechst din regiunea Rin-Main vor fi înlocuite până la mijlocul lui 2022 după ce producătorul francez Alstom va livra 27 de trenuri echipate cu celule de hidrogen.
Trenurile vor fi alimentate cu hidrogenul rezultat în urma unor procese chimice. Astfel, sistemul de propulsie al trenurilor va emite doar apă, reducând astfel emisiile de CO2 în sectorul transportului și acestea vor fi mai silențioase.
O cantitate şi mai mare de hidrogen ar urma să provină de la o instalaţie de electroliză cu o capacitate de 5 Megavaţi, ce urmează să fie construită, şi care va utiliza energie regenerabilă.
„Am demonstrat că vom avea suficient hidrogen pentru a alimenta flota de trenuri la un preţ competitiv. Cu doar un singur rezervor pe zi, trenurile pot călători 1.000 de kilometri, la fel ca şi trenurile diesel”, a declarat directorul operaţional de la RMV, Knut Ringat, cu prilejul ceremoniei de începere a lucrărilor de construcţie la viitoarea staţie de alimentare.
RMV îşi va recupera o parte din investiţii via biletele de călătorie. Landul Hessa şi Guvernul federal de la Berlin vor contribui la finanţarea acestui proiect în valoare de 500 milioane de euro.