Eugen Tomac: nu vom avea metrou spre Otopeni până în vara lui 2023

Linia de metrou care va lega Bucureștiul de Aeroportul Internațional Otopeni nu va fi gata în anul 2023, așa cum prevede proiectul inițial, susține europarlamentarul Eugen Tomac, președinte al PMP, citat de Agerpres.

Lucrarea se află în continuarea la stadiul de proiect deși Uniunea Europeană a aprobat alocarea fondurilor pentru noua linie de metrou. Astfel, Comisia aprobase alocarea a 517 milioane de euro pentru construirea primei secțiuni de 6 km ai magistralei M6 încă din februarie 2019. Lucrările ar fi trebui să înceapă în a doua jumătate a acestui an, însă începerea lor va întârzia, așadar și termenul de finalizare va fi decalat.

Magistrala M6 este proiectată pe o distanță de 14 km. Însă până la construirea acestora, totul se află în stadiul de proiect, întrucât nici măcar achiziția terenurilor nu este finalizată, iar contractele de proiectare și construcție se află, pentru prima parte a magistralei, în curs de desfășurare a achiziției publice. Pentru a doua parte, contractul este deocamdată în curs de examinare de către autoritatea contractanct.

Magistrala M6 ar urma sa lege actuala retea de trenuri subterane din Capitala de Aeroportul Henri Coanda. Practic, traseul ar urma sa inceapa de la statia 1 Mai (de pe Magistrala M4, din nord-vestul Capitalei) sa continue, pana la aeroport, cu 12 statii: Pajura, Expozitiei, Piata Montreal, Gara Baneasa, Aeroport Baneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Bratianu si Aeroport Otopeni, conform Ziare.com.

Articolul precedentVioleta Alexandru despre măsurile economie active de după pandemie / 10 mii de persoane nu au niciun venit la momentul actual
Articolul următorVIDEO Alunecare de teren pe autostrada A10 Sebeș-Turda / Lucrările ar putea întârzia și mai mult