SUA, avertisment dur pentru Europa și Germania: Opriți imediat construcția Turk Stream

Guvernul lui Donald Trump a reiterat astăzi eforturile pe care le face pentru a bloca finalizarea gazoductelor Nord Stream II și Turk Stream, a căror continuare prin Bulgaria se numește Balkan Stream, relatează agențiile internaționale de știri. Acesta a amenințat cu sancțiuni companiile implicate în construcția lor și a cerut să-și înceteze neîntârziat activitatea, potrivit SEGA, citată de Rador.

Secretarul de stat Mike Pompeo a anunțat că administrația suspendă anumite clauze, care au exclus din lista de sancțiuni companiile implicate în construcția conductelor într-o etapă anterioară. De acum încolo, pentru acestea se va aplica integral Legea din 2017 privind lupta împotriva dușmanilor Americii, prin sancțiuni. Aceasta a fost adoptată pentru a pedepsi Rusia pentru presupusa sa ingerință în alegerile din SUA, precum și pentru alte probleme în relațiile dintre cele două state.

Gazoductul Turkstream (captura youtube)

Această acțiune deschide calea către sancțiuni economice și financiare în Statele Unite împotriva oricărei companii europene ori a oricărei alte companii străine în cadrul proiectelor Nord Stream II și Turk Stream, inclusiv împotriva companiilor care au lucrat la conducte înainte de adoptarea legii amintite și din acest motiv au fost cruțate de sancțiuni.

Administrația Trump insistă ca în Europa, în special în Germania, să se renunțe la conductele despre care se crede că vor spori dependența continentului de energia rusă. Noul pas se face deoarece progresează lucrările în Congres pentru se a da undă verde unor sancțiuni specifice în conformitate cu legea în vigoare. „Acesta este un avertisment fără echivoc pentru companiile care ajută proiectele rusești cu o influență păguboasă și care au acțiuni în acestea, că participarea lor este inacceptabilă: ieșiți din aceste proiecte acum sau riscați consecințe”, a declarat Pompeo.

Secretarul de stat consideră că Turk Stream și Nord Stream II „nu sunt proiecte comerciale”. „Sunt principalele instrumente ale Kremlinului pentru extinderea dependenței Europei de energia rusă, instrumente care subminează Ucraina, opresc tranzitul gazelor prin această țară democratică extrem de importantă, un instrument care, în cele din urmă, subminează securitatea transatlantică. „Statele Unite sunt întotdeauna gata să-i ajute pe prietenii lor europeni să-și satisfacă nevoile energetice”, a spus Pompeo, potrivit Rador care citează Sega.bg.

Germania: E o tentativă de șantaj

Anunţarea de către secretarul de stat al SUA, Michael Pompeo, a unor sancţiuni suplimentare împotriva gazoductului „Nord Stream 2” reprezintă o tentativă de şantaj, care necesită o reacţie din partea Uniunii Europene, se afirmă într-o declaraţie a Comitetului Estic al Economiei Germane (Ost Ausschuss) publicată joi.

„Statele Unite calcă astfel în picioare concurenţa liberă și dreaptă și se folosesc de sancțiuni pentru promovarea propriilor interese economice” – a declarat președintele Comitetului, Oliver Hermes.

„Uniunii Europene nu-i rămâne decât să răspundă în mod corespunzător şi adecvat la această tentativă de șantaj. Comisia Europeană, aşa cum a fost declarat deja, ar trebui să combată toate atacurile externe asupra suveranității sale și să prezinte rapid o listă de măsuri dure” – au subliniat surse din cadrul organizației germane, potrivit Rador care citează TASS.

Articolul precedentVaticanul publică instrucțiuni pentru anchetarea abuzurilor sexuale în cadrul Bisericii Catolice
Articolul următorSpitalul Victor Babeș din Timișoara nu mai are locuri pentru pacienții COVID / Cadrele medicale de la Boli Infecțioase Brașov își schimbă programul de lucru